O ambulanţă care transporta un pacient cu coronavirus a căzut de pe un pod

O ambulanţă care transporta un pacient cu coronavirus a căzut de pe un pod

Patru persoane au fost rănite, miercuri seară, în urma unui accident rutier produs în judeţul Gorj, în care au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă din Mehedinţi, care transporta un pacient confirmat cu coronavirus. În urma accidentului, ambulanţa a căzut de pe un pod, iar cei patru răniţi sunt pacientul din autosanitară şi cei trei membri ai echipajului de pe ambulanţă.

”Am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe raza comunei Băleşti, satul Corneşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism şi o ambulanţă, ce aparţine SAJ Mehedinţi, care transporta un pacient confirmat pozitiv cu virusul COVID-19. Ambulanţa a părăsit partea carosabilă şi a căzut de pe un pod”, au transmis, miercuri seară, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj.

La locul accidentului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum şi patru ambulanţe SAJ.


”În urma impactului au rezultat patru victime, conştiente şi neîncarcerate, fiind vorba despre trei membri ai echipajului ce încadrau ambulanţa şi pacientul. Toate cele 4 victime prezintă leziuni. Echipajele de intervenţie sosite la faţa locului le-au acordat primul ajutor calificat victimelor, ulterior acestea fiind transportate la UPU Târgu Jiu”, a menţionat sursa citată.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.