Moartea misterioasă a unui șofer de camion ieșit la plimbare cu o motocicletă

Moartea misterioasă a unui șofer de camion ieșit la plimbare cu o motocicletă

În urma cercetărilor făcute la fața locului, Poliția Bihor a tras primele concluzii în cazul accidentului mortal produs duminică la prânz pe DN 76, la intrarea în Brătești, comuna Răbăgani, dinspre Oradea. Victima este un orădean.

Apelul privind producerea evenimentului a fost făcut la 112 la ora 11.32. Din câte se pare motociclistul a pierdut controlul pentru că nu a adaptat viteza într-o curbă. A nimerit într-un cap de pod și a fost proiectat peste acesta și aruncat circa 5 metri.

„Din cercetările efectuate la fața locului, de polițiștii Biroului Rutier Beiuș, s-a constatat că, un bărbat de 53 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o motocicletă pe D.N.76, pe direcția Oradea - Beiuș, la intrarea în localitatea Brătești, județul Bihor, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, după ce ar fi terminat de efectuat o curbă la stânga, nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă a direcției sale de deplasare, iar apoi ar fi intrat în coliziune frontală cu un cap de pod, fiind proiectat peste acesta, la o distanță de aproximativ 5 metri, în afara carosabilului”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.

Bărbatul a suferit răni foarte grave, care i-au provocat decesul pe loc. (ebihoreanul.ro)


SCHMITZ OKTOBERFEST 2024


GEORGE NIȚĂ STAREA TRANSPORTURILOR
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.