Îți convine? Salariu la stat DUBLU față de la privat

Îți convine? Salariu la stat DUBLU față de la privat

Companiile de stat au în medie un salariu dublu faţă de companiile din mediul privat, dar au o productivitate cu 40% mai mică faţă de acestea, a declarat marţi, preşedintele Iniţiativei pentru Competivitate, Andreea Paul, sugerând că lucrurile ar trebui îndreptate, având în vedere că mediul privat a găsit soluţii de optimizare fiscală, dar statul nu.

Prezentă la o conferinţă organizată de Patronatul Investitorilor Autohtoni, Andreea Paul a atras atenţia asupra uriaşei diferenţe salariale dintre mediul privat şi companile de stat. "Haideţi să analizăm o relaţie, diferenţa de salariu, dublu, salariul mediu net, în companiile de stat, faţă de companiile private româneşti, dar la productivitate stau cu 40% mai slab. Lipsa aceasta de corelare între remunerarea forţei de muncă şi productivitate trage un semnal de alarmă. Nu trebuie să rămână lucrurile aşa. Lucrurile trebuie îndreptate, spre convergenţă, între cele două", a afirmat Andreea Paul.

Potrivit acesteia, "companiile străine reuşesc să aplice strategii de optimizare fiscală, paradoxal, în a treia cea mai avantajoasă economie europeană, din punct de vedere fiscal". "Avem a treia cea mai mică povară fiscală europeană şi totuşi companiile acestea aleg să se optimizeze fiscal în altă parte. Or pentru că firmele noastre nu sunt internaţionalizate, ele nu reuşesc acest lucru, iar aşa se justifică acea concluzie legată de diferenţa de profitabilitate, în favoarea companiilor româneşti", a mai spus Andreea Paul. Nu în ultimul rând, preşedintele INACO a vorbit şi despre avuţia naţională, punctând că din 1990 până în prezent nu s-a realizat o evaluare a patrimoniului financiar şi nefinanciar în România.

"Nu poţi să vorbeşti despre modul în care dezvolţi capitalul românesc fără să evaluezi avuţia naţională. Avuţia naţională în România, patrimoniul financiar şi nefinanciar în România nu s-a evaluat din 1990 încoace. La momentul respectiv era de 4 ori mai mare decât PIB-ul, bogăţia naţională, iar astăzi nu ştim. La stocul de active financiare ne este destul de clar, datele BNR ne indică faptul că au crescut de 25 de ori în prezent faţă de '90, dar în rest nu ştim aproape nimic, nici despre capitalul agricol nu avem lucrurile clarificate, nici capitalul cultural, nici economic", a mai spus Andreea Paul.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.