Închisoare pentru un șofer de camion care a produs un accident mortal Recomandat

Închisoare pentru un șofer de camion care a produs un accident mortal

Închisoare cu suspendare pentru un șofer de camion care a produs un accident mortal în Alba. O defecțiune a autocamionului a fost cauza dezastrului.

Un șofer de camion a primit o pedeapsă de peste doi ani de închisoare, din partea instanței, după ce a produs un accident rutier, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.

La data de 29 iulie 2019, în jurul orei 13:58, în timp ce conducea autocamionul marca DAF pe DJ 107, pe raza localităţii Teleac, inculpatul nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen, condus regulamentar, urmare a impactului rezultând vătămarea a două persoane, care au necesitat 6 luni de îngrijiri medicale pentru vindecare și o infirmitate fizică permanentă şi o altă victimă care a necesitat 100-110 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar la data de 14.08.2019 a survenit decesul uneia dintre persoanele vătămate, în timp ce acesta se afla internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureș, ca urmare a accidentului rutier.


Producerea accidentului, declarații controversate
Din declaraţia inculpatului, dată în faza de urmărire penală reiese că roata stânga faţă a autovehiculului condus de către acesta s-a blocat, motiv pentru care nu a putut fi evitat impactul. 

În ceea ce priveşte posibilitatea virării spre stânga pentru a evita impactul, inculpatul a precizat că în acea parte era un şanţ. Din declaraţia acestuia dată în calitate de suspect reiese că în timp ce conducea autoutilitara marca DAF, între localităţile Teleac şi Hăpria, s-a blocat una dintre roţile din faţă, fapt care a condus la deplasarea vehiculului pe contrasens şi încercarea şoferului de a vira spre dreapta şi a acţiona sistemul de frânare.

Totuşi, vehiculul condus de către inculpat a intrat în coliziune cu vehiculul marca VW, care circula regulamentar. Acesta a menţionat că autoturismul pe care îl conducea rula cu o viteză de aproximativ 60-70 km/h înainte de producerea impactului.
Din declaraţia unui martor reiese că inculpatul nu a sesizat o altă defecţiune a autoutilitarei marca DAF, cu excepţia celei referitoare la necesitatea schimbării curelei de la alternator, aspect care a fost confirmat şi de către un alt martor.

De asemenea, martorul a mai precizat şi faptul că şoferul trebuia să simtă zgomot de la roţile autocamionului, specific plăcuţelor uzate.

Rezultatele raportului de expertiză tehnică

În momentul premergător accidentului rutier, inculpatul a condus autocamionul marca DAF cu viteza de 89 km/h pe DJ 107, din direcția Hăpria spre Teleac, pe un sector de drum cu viteza maximă admisă de 90 km/h, pe carosabil umed, iar la momentul producerii accidentului autoutilitara prezenta defecţiuni la instalaţia de frânare pe axa unu a autoutilitarei, care, în mers, produc un zgomot specific, ce poate fi sesizat de către conducătorul autovehiculului în condiţii normale de deplasare, dacă nu are alte preocupări în timpul mersului.

Din diagrama de viteză şi desfășurătorul vitezei pe secunde pentru autoutilitară rezultă că la data de 29.07.2019, ora 13:57:50, inculpatul circula cu viteza de 89 km/h, autovehiculul fiind în proces de accelerare, din acest moment începând procesul de reducere a vitezei.
Astfel, în intervalul orar 13:57:50 – 13:57:55, viteza autoutilitarei se reduce de la 89 km/h la 82 km/h, deci într-un timp de cinci secunde autovehiculul a încetinit cu 7 km/h, fără ca sistemul de frânare să fie acționat în acea durată. (ziarulunirea.ro)



STAREA TRANSPORTURILOR - CONSTANTIN ISAC


CAMION FEST OCTOMBRIE 2022

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.