Începe vânătoarea de mașini în București
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
S-a stabilit cine va ridica maşinile parcate neregulamentar în Bucureşti/ Tarifele de ridicare şi depozitare
Primăria Capitalei anunţă că angajaţii Companiei Municipale Managementul Transportului se vor ocupa de ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar, pe baza regulamentului aprobat, la propunerea primarului general Gabriela Firea, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 26 iunie.
Proiectul a fost votat cu 28 de voturi pentru (PSD-ALDE, PMP), 11 abţineri (USR, PNL) şi patru voturi împotrivă (USR, PNL)
“Sunt situaţii în care este blocată circulaţia vehiculelor de interventie în caz de urgenţă, ambulanţe sau maşini de pompieri, precum şi accesul în spitale, şcoli, instituţii publice, dar şi circulaţia mijloacelor de transport public sau activitatea utilajelor de deszăpezire şi salubrizare. Nu ne transformăm în hingherii de maşini ai Capitalei! Pentru maşinile parcate neregulamentar, dar care nu blochează căile de acces, vor fi găsite alte mijloace de sancţionare”, a transmis Gabriela Firea.
Hotărârea adoptată prevede că procesul este unul continuu, activităţile urmând a fi asigurate 24/24 ore.
Tarifele de ridicare şi depozitare a maşinilor vor fi:
· 200 + 150 = 350 de lei pentru vehiculele cu masa maximă autorizată de până la 5 tone inclusiv
· 270 + 200 = 470 de lei pentru vehiculele cu masa maximă autorizată de peste 5 tone.
Tariful de depozitare, care se va calcula pe un interval de 24 de ore, începând cu data şi ora depozitării, va fi de 150 lei/zi.
Dispunerea ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar se va face de către poliţişti rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi
Bucureşti, ori poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locala şi Control a Municipiului Bucureşti.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?