Incepe Salonul Auto-Moto Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
A 7-a ediţie a Salonului Auto Moto, deschis oficial miercuri, se desfăşoară în perioada 3-7 mai, în Piaţa Constituţiei, şi reuneşte dealeri, concesionari şi importatori din domeniul auto- moto, firme de tehnologii şi accesorii specifice industriei auto din România, precum şi piloţi de curse şi drift.
Printre mărcile auto prezente la expoziţie se numără Mercedes, BMW, Honda, Toyota, Jaguar, Jeep, Land Rover, Fiat, Abarth, Alfa Romeo, Ford, Hyundai, Mitsubishi, Opel, Suzuki, Mazda, Citroen, Kia, Isuzu, Skoda, Seat.
SAM 2017 reprezintă locul şi momentul potrivit pentru achiziţia unui automobil sau unei motociclete, datorită ofertelor speciale ale firmelor participante, a afirmat Alin Caraman, organizatorul evenimentului, care a menţionat, de asemenea, că în zilele de sâmbătă şi duminică se vor desfăşura Campionatul de Drift Internaţional 'Drift Grand Prix', Campionatul Naţional de Kendama, Parada Moto organizată de Slowriders, Tuning After Party Fast& Furious.
La SAM 2017 participă, de asemenea, firme de biciclete şi accesorii, echipamente service auto, companii de leasing, companii de asigurări, specialişti în închirieri auto, asociaţii şi organizaţii din domeniu.
Începând de vineri noaptea, Salonul Auto Moto va oferi o zonă şi mai generoasă de evenimente outdoor, traficul auto urmând să fie complet închis pe Bulevardul Unirii şi Bulevardul Libertăţii.
Sâmbătă, sute de motociclete se vor alinia şi vor defila în cea mai lungă paradă moto, la orele 14:00, pe traseul este Piaţa Constituţiei - Bd. Unirii - Piaţa Alba Iulia - Piaţa Muncii - Bd Basarabia şi retur.
Preţul unui bilet la SAM 2017 este de 15 lei, iar cei care au donat sânge în 2017 vor avea acces gratuit, prin simpla prezentare a carnetului de donator.
Prezent la deschiderea oficială a SAM 2017, primarul sectorului 5 al Capitalei, Daniel Florea, a anunţat că în 2017 vor fi amenajate zone speciale pentru automodelism în două parcuri.
Tot în cadrul deschiderii oficiale, reprezentanţii mai multor distribuitori au anunţat oferte şi noutăţi pentru această ediţie - Nicolae Sorescu, directorul general de vânzări al companiei Rădăcini, a anunţat ofertele speciale pentru modelele Opel, Citroen şi Suzuki, Alin Dincă - directorul de vânzări Asko a precizat că la această ediţie dealerul aduce în premieră automobile Toyota, iar Cristian Chirciu - directorul de vânzări Avia Motors şi Syncro Alto a menţionat că sunt prezentate la salon SUV-ul Kodiaq, cel mai nou model Skoda, nava amiral a mărcii Skoda - Superb, precum şi, în premieră naţională, modelul Seat Ibiza.
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua