Impact violent între un camion și un autoturism
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Un accident de circulație, soldat cu mai multe persoane rănite, s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1, pe raza localității clujene Coplean, comuna Cășeiu.
În urma unui apel la 112, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță, dar și polițiștii.
Pompierii sosiți la fața locului au găsit două autovehicule avariate, în autoturism fiind și o femeie încarcerată.
„Echipajul de descarcerare a acționat pentru deblocarea ușii autoturismului și au utilizat echipamentele speciale pentru extragerea femeii din acesta, fără agravarea posibilelor afecțiuni suferite. Aceasta a fost preluată de către echipajul SAJ și a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Femeia, de cca 30 de ani, era conștientă și a cooperat cu echipajul de pompieri”, precizează ISU Cluj.
Potrivit aceleiași surse, alți trei bărbați au fost consultați de către echipajele prezente la locul accidentului, dintre care unul în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost transportat la spital.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?