Greva transportatorilor în Spania. Camioanele vor circula cu 10 km/oră la Madrid și pe autostrăzi Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Principalele asociatii din sectorul transportului rutier de marfă din Comunitatea Madrid (ATA, ATG, CETM-Madrid, FENADISMER Madrid si TRADISMA) au convocat pentru mâine, miercuri, 15 decembrie, un marș lent al camioanelor, sub sloganul „SOS Transportul: E destul!”.
Camioanele vor face un tur pe străzile principale din Madrid pentru a protesta față de situația actuală din sector. Este de așteptat ca un protest să aibă loc în aceeași zi și în alte orașe spaniole .
Transportatorii madrileni își vor scoate camioanele pe străzi. Șoferii le vor conduce cu viteză extrem de mică. Se va pleca la ora 11:00, traversând autostrada M-11 până la intersecția de nord a M-30, apoi urmând Paseo de la Castellana, trecând prin fața sediului Ministerului Transporturilor unde șoferii vor fluiera îndelung. Protestul va continua pe bulevardul menționat până la Plaza de Gregorio Marañón, strada María de Molina, pentru a ajunge din nou pe M-30, scrie presa spaniolă consultată de Tir Magazin.
În ultimele săptămâni au avut loc întâlniri între Comitetul Național de Transport Rutier și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, fără progrese suficiente în negocieri. Din acest motiv, Comitetul Național menține greva națională convocată pentru zilele de 20, 21 și 22 decembrie și așteaptă să primească o propunere din partea Guvernului de a discuta pretențiile industriei.
Câteva din solicitările șoferilor și transportatorilor:
- interzicerea participării șoferilor la operațiunile de încărcare și descărcare și reducerea timpilor actuali de așteptare pentru operațiunile respective;
- Compensarea creșterii prețului la motorină;
- scutirea de la plata taxelor de trecere pentru utilizarea autostrăzilor;
- reducerea contribuțiilor la asigurările sociale pentru șoferii de vehicule grele.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?