GHEORGHE VLASE, ACUZAT DE BANCRUTĂ FRAUDULOASĂ ȘI ABUZ DE ÎNCREDERE Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Cunoscutul transportator rutier Gheorghe Vlase este acuzat de către lichidatorul judiciar care se ocupă de falimentul Vlase International de bancrută frauduloasă și abuz de încredere.
Potrivit site-ului supervizor.ro, Vlase a întrăinat în mod ilegal 24 de vehicule de la firma falimentară spre o altă firmă pe care o are în proprietate, Vlase Complex Comercial SRL.
VLASE INTERNATIONAL SRL (CUI: 25876538), companie de transport care are/avea sediul social în comuna Gheorghe Lazăr din judeţul Ialomiţa şi care este controlată de Gheorghe VLASE, a intrat direct în faliment prin procedură simplificată, sentinţa fiind pronunţată de judecătorul sindic Camelia Tatiana DUŢĂ de la Tribunalul Ialomiţa pe data de 17 mai 2018 – Dosarul nr.704/98/2018.
Debitoarea VLASE INTERNATIONAL SRL a precizat, în cererea introductivă, că “nu a efectuat transferuri patrimoniale în ultimele 6 luni şi nici plăţi în favoarea unor creditori prin defavorizarea altora, iar salariile angajaţilor nu au fost achitate pentru luna aprilie 2018″.
Lichidatorul judiciar a fost schimbat între timp, iar practicianul care se ocupă acum de falimentul VLASE INTERNATIONAL SRL, HM EXPERT IPURL, vine cu nişte acuzaţii grave, cum ar fi:
"Debitoarea a instrăinat în perioada suspectă un număr de 24 autovehicule către o societate din grup, respectiv către VLASE COMERCIAL COMPLEX".
În concluzie, lichidatorul judiciar va formula cereri pentru anularea transferurilor patrimoniale şi va formula plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ABUZ DE ÎNCREDERE PRIN FRAUDAREA CREDITORILOR, faptă penală prevăzută şi sanctionată de art.239 din Codul Penal şi BANCRUTĂ FRAUDULOASĂ, fapta penală prevazută şi sancţionată de art.241 din Codul Penal.
Actualul lichidator judiciar îl acuză pe fostul practician, CC INSOL SPRL FILIALA CĂLĂRAŞI, că minte cu neruşinare.
Detalii despre infracţiunile constatate de noul lichidator judiciar HM EXPERT IPURL puteți găsi în documentul atașat: