Germania: șofer profesionist român prins de polițiști cu o alcoolemie de 3,14 la mie Recomandat

Germania: șofer profesionist român prins de polițiști cu o alcoolemie de 3,14 la mie

Un şofer profesionist român a fost găsit de polițiști mort de beat într-o parcare de camioane din Germania.

Poliţiştii i-au blocat camionul și i-au spus când îi iese alcoolul din sânge. Şoferul ar fi vrut să plece peste 12 ore în cursă, dar agenţii i-au sechestrat camionul şi i-au spus că vin înapoi când se duce alcoolul.
Un şofer român a fost controlat duminică seara, în jurul orei 22:00, într-o parcare de camioane din Steierrund, de lângă Hesse, în Germania, de agenţii de poliţie de pe autostradă care fac teste în parcări înainte de ridicare restricţiei de circulaţie de la sfârşitul weekendului.
În vârstă de 55 de ani, şoferul a suflat în etilotest şi i-a speriat pe poliţişti. 3,14 la mie a fost rezultatul alcooltestului. Şoferul le-a spus poliţiştilor că a planificat să plece din parcare luni în jurul orei 10:00, adică la 12 ore după control.
Numai că agenţii, scrie portalul de presă al Poliţiei germane, i-au imobilizat camionul şi i-au comunicat că dacă din acel moment nu mai bea, abia după 15-20 de ore va putea să conducă din nou şi etilotestul să arate 0 alcoolemie.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.