Germania. Șofer profesionist român, mort după ce a lovit violent un alt camion în parcare Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Un șofer profesionist român a avut un sfârșit cumplit, sâmbătă, 30 octombrie 2021, seara, într-o parcare din Germania.
El a fost efectiv strivit în cabina camionului său după ce a lovit violent o semiremorcă oprită, scrie Sindelfinger Zeitung/Böblinger Zeitung.
Acidentul a cărui victimă a fost românul a avut loc în zona de odihnă Sommerhofen, de pe autostrada A8, în direcția triunghiului Leonberg. Potrivit apelului primit de pompieri, între două camioane ar fi avut loc un impact, iar unul dintre ele era în flăcări. Pompierii au descoperit că aproape de ieșirea din parcare, un camion cu semiremorcă a intrat într-o semiremorcă parcată. În urma impactului, șoferul a fost grav rănit. Medicul de urgență sosit la scurt timp după pompieri nu a putut decât să constate decesul șoferului. Potrivit stadiului actual al anchetei poliției, șoferul român de 55 de ani a intrat cu camionul înmatriculat în Bihor în parcarea Sommerhofen și s-a izbit de un camion parcat pe dreapta, dintr-o cauză necunoscută până acum. Semiremorca lui a fost deviată spre stânga în urma impactului violent și s-a izbit de alte două camioane parcate, iar o a patra remorcă a fost avariată de resturi care au zburat în jur.
Din cauza impactului, șoferul român a fost aruncat din cabina deformată și a murit la locul accidentului după scurt timp. Mai mult, un bărbat de 59 de ani care se afla într-unul dintre camioanele parcate a fost rănit ușor în urma coliziunii. Prejudiciul total este estimat la aproximativ 92.000 de euro.
Articole înrudite
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Român, martor la uciderea unui șofer de camion în Germania. Motivul: războiul din Ucraina
- Un șofer de camion din Belgia a furat laptopuri de la angajator. Ce a decis instanța?
- Un român a fost găsit mort într-un camion de gunoi
- Cum au ajuns autostrăzile din Germania piste de fugă pentru hoți?