Franța. Amendă de 1,8 milioane de euro pentru un șofer român de camion Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare

Agenții vamali francezi au descoperit 179,65 kg de plante de canabis în remorca unui camion, joi, 7 septembrie 2023, pe A6 din Côte-d'Or.
Un șofer român a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru transportul drogurilor, o săptămână mai târziu, a informat direcție regională a vămilor, citată de cotidianul local L'Yonne Republicain.
Arestarea sa a avut loc joi, 7 septembrie, în cadrul unei inspecții efectuate de agenți ai brigăzii de supraveghere internă Dijon, în asociere cu serviciul Special Mobile Scanner. Pe A6, agenții vamali au selectat un camion înmatriculat în România și apoi i-au cerut șoferului să-i urmeze până în zona Beaune-Merceuil, în Côte-d’Or.
Șoferul, de naționalitate română, „a prezentat trei hârtii de transport din Spania către Belgia sau Olanda, dintre care două erau pentru paleți cu tije sau bare metalice și altul pentru mărfuri „fragile”, fără alte informații”, a explicat vama.
Radiografia remorcii efectuată de echipa SMS a indicat o diferență de densitate în încărcătura situată în partea de jos a remorcii.
Vameșii au procedat apoi la inspectarea încărcăturii și au descoperit cutii paletizate cu folie neagră opacă deasupra lor.
Deschiderea acestora a scos la iveală 166 de pungi termosigilate care conțineau plantă de canabis, un total de 179,65 kg, cu o valoare de 1.796.500 de euro”, precizează Direcția Regională a Vămilor din Dijon.
Judecat în înfățișare imediată luni, 11 septembrie, de Tribunalul Penal Dijon, șoferul a fost condamnat la doi ani de închisoare și a fost reținut. De asemenea, a fost interzis de pe teritoriul francez timp de cinci ani și condamnat la o amendă vamală de 1.796.000 de euro.
Articole înrudite
- Camion plin cu telefoane, jefuit pe centura Capitalei. Cum au acționat hoții
- Șase femei, salvate dintr-un camion frigorific în Franța. Cu cine a luat legătura
- Șofer român mort după coliziunea dintre o dubă și un camion
- Camion rupt în bucăți după accident: Motorul a zburat, șoferul a aterizat pe șosea
- Un camion cu cherestea a lovit un pod de cale ferată