FOTO. Un CAMION a luat foc în mers
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Şoferul unui TIR a scăpat teafăr, joi seară, după ce cabina autotrenului a luat foc în mers, la ieşirea din Oradea spre Oşorhei, în zona sensului giratoriu de la ieşirea din oraş, la intersecţia cu DN 1.
Potrivit comisarului şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, incidentul a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112 la ora 18.32. Din fericire, şoferul a reuşit să iasă la timp din maşină, astfel că evenimentul nu s-a soldat cu victime.
Reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, locotenent-colonel Ciprian Tămaş, a precizat pentru BIHOREANUL că la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. "La sosirea echipajelor s-a constatat că incendiul se manifesta la cabină, fără pericol de extindere la remorcă, dat fiind că în prealabil aceasta a fost decuplată de capul tractor", a declarat Tămaş.
Acesta a mai spus că a ars aproximativ 50% din cabină, iar cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost "un scurtcircuit electric".
"Traficul rutier a fost blocat o perioadă până la îndepărtarea capului tractor de pe carosabil, iar în jurul orei 20 a revenit la normal", a mai precizat Alina Dinu.