FALIMENTUL benzinei. Atacul mașinilor electrice DEVASTATOR

FALIMENTUL benzinei. Atacul mașinilor electrice DEVASTATOR

Dezvoltarea automobilelor electrice ar urma să se accelereze în următorii ani, dar nu va pune capăt cererii de petrol, a dat asigurări marţi directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, informează AFP.

"În prezent, mulţi oameni vorbesc de automobilele electrice şi au dreptate pentru că vânzările cresc. Anul trecut, au atins un record", a precizat Fatih Birol la Congresul mondial al petrolului care se desfăşoară zilele acestea la Istanbul.

Cu toate acestea, în prezent nu există decât două milioane de automobile electrice în circulaţie, adică 0,2% din parcul auto mondial. "Această pondere va creşte, dar nu ne va duce într-o eră fără petrol. Cererea de petrol va continua să fie susţinută de camioane, aviaţie, nave şi, foarte important, de industria petrochimică. Este foarte dificil în prezent să găsim substituenţi pentru petrol în aceste sectoare", a insistat directorul IEA, organism care apără interesele ţărilor mari consumatoare de petrol.

Începând de la mijlocul lui 2014 industria petrolului are de suferit de pe urma scăderii preţului petrolului care este supus la presiuni şi de pe urma cerinţelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, după acordul de la Paris.

Chiar dacă IEA prognozează o uşoară relansare cu 6% a investiţiilor în explorarea şi producţia de petrol şi gaze, după doi ani de scădere drastică, Fatih Birol subliniază că situaţia va fi foarte diferită de la o regiune la alta.

"Creşterea investiţiilor va veni din partea hidrocarburilor de şist din SUA şi va modifica imaginea în sectorul energiei", a apreciat Fatih Birol, în timp ce, în paralel, investiţiile vor rămâne relativ stabile în Orientul Mijlociu, Africa sau Rusia.

În ceea ce priveşte piaţa petrolieră, directorul IEA, care va publica joi raportul său lunar privind petrolului, estimează că ne putem aştepta la o reechilibrare a pieţei în a doua jumătate a anului. "Un preţ de 100 de dolari sau peste nu este un scenariu pe care îl avem în vedere", a precizat însă Fatih Birol.

În prezent preţul barilului de ţiţei este sub pragul de 50 de dolari, faţă de peste 100 de dolari în 2014, înainte ca preţurile să scadă. Chiar dacă la finele lui 2016, pproducătorii de petrol Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) precum şi din afara OPEC s-au înţeles să îşi reducă producţia, aceasta nu a reuşit să ducă la creşterea semnificativă a preţurilor. 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.