Durerea unei românce care și-a văzut soțul, șofer de camion, mort în accident Recomandat

Durerea unei românce care și-a văzut soțul, șofer de camion, mort în accident

Durere cumplită pentru o femeie de naționalitate română din Italia al cărui soț a decedat miercuri, 4 mai 2022, în urma unui accident rutier petrecut pe autostrada A4 Venezia-Trieste.

Tragedia s-a petrecut după ce trei TIR-uri s-au ciocnit în lanț, în dreptul kilometrului 460 dintre localitățile Latisana (Friuli-Venezia Giulia) și Portogruaro (Veneto).

 Din primele informații prezentate de sursele locale reiese că un șofer italian s-a izbit cu TIR-ul pe care-l conducea de remorca unui alt automarfar aflat în fața sa, condus de un croat, iar acesta din urmă a a fost împins astfel într-o platformă din fața sa care transporta autoturisme, condusă de un român. Conaționalul nostru nu a suferit răni grave, în timp ce șoferul croat, în vârstă de 69 de ani, a ajuns la spital cu diferite răni.

Pentru șoferul italian, din nefericire, medicul ajuns la fața locului nu a putut face altceva decât să constatate decesul, trupul fără viață al bărbatului fiind practic zdrobit între fiarele cabinei sale.

La fața locului a intervenit între timp și Poliția Rutieră din Palmanova care a constatat că șoferul decedat este Guido Arnosti, în vârstă de 54 de ani și care locuia în localitatea San Fior, provincia Treviso din Veneto.

Guido lucra ca șofer pentru firma de transport Folicaldi Srl din Cividale și era însurat de circa 15 ani cu o româncă. Cei doi nu aveau copii împreună, mai relatează sursele locale.

Durerea româncei noastre după aflarea veștii că soțul ei a murit a atins punctul maxim atunci când a ajuns la locul accidentului în urma căruia Guido Arnosti și-a pierdut viața. Femeia a fost condusă la locul tragediei de o rudă.

„Nu îl cunoșteam pe domnul Arnosti, dar îmi pare rău pentru această tragedie. Din păcate trebuie să subliniem încă o dată că acea stradă a devenit o măcelărie, pentru că s-au întâmplat nenumărate accidente. Acea stradă e cu adevărat un dezastru, motiv pentru care plângem din nou pentru o altă victimă”, a spus Giuseppe Maset, primarul din San Fior.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.