Două treimi dintre români preferă să meargă cu mașina personală de teama COVID
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Cei mai mulţi români cu vârste de peste 18 ani (68%) consideră că maşina personală este cel mai sigur mijloc de transport în contextul generat de pandemia de COVID-19, c, autoturismul personal fiind urmat, în preferinţele românilor, de transportul public (11%) şi de bicicletă (9%), arată Barometrul Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR) - Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România.
"În contextul generat de pandemia de COVID-19, cei mai mulţi români cu vârste de peste 18 ani (68%) consideră că maşina personală este cel mai sigur mijloc de transport în momentul de faţă", arată Barometrul IRES-UNSAR privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România.
În cazul categoriei de vârstă 18-50 de ani, maşina personală este preferată de o proporţie mai mare a populaţiei (77%), însă bicicleta este al doilea cel mai preferat mijloc de transport (8%), urmat de transportul public (7%).
"Percepţiile asupra riscului sunt în continuă schimbare în contextul pandemiei, iar preocupările românilor sunt reflectate în consecinţă. Dacă, până acum câteva luni, asistam la o consolidare a transportului public ca alternativă pentru mobilitate şi reducere a impactului asupra mediului înconjurător, suntem acum în punctul în care maşina personală pare a reveni în centrul atenţiei, datorită siguranţei sporite pe care o oferă în faţa virusului SARS-CoV-2. În acelaşi timp, România este, din păcate, statul european cu cele mai multe decese pe şosele în 2019 – un motiv în plus pentru a ne concentra toate eforturile, împreună cu factorii de decizie, în direcţia reducerii frecvenţei şi severităţii accidentelor auto”, a declarat Adrian Marin, preşedintele UNSAR.
Conform datelor publicate de Comisia Europeană în iunie 2020, România înregistrează cele mai multe decese cauzate de accidentele rutiere, cu o rată de 96 de decese/milion de locuitori, aproape dublu faţă de media europeană, de 51 de decese/milion locuitori.
"În acelaşi timp, deşi la nivelul Uniunii Europene se înregistrează progrese în ceea ce priveşte scăderea numărului de decese provocate de accidente rutiere, numărul victimelor în accidentele rutiere grave din România, în 2019, este comparabil cu cel din 2018, conform statisticilor publicate de Poliţia Română. Mai mult, parcul auto din ţara noastră s-a situat, până în prima parte a anului 2020, pe un trend ascendent", se menţionează în barometru.
Datele publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) arată că, numai anul trecut, au fost înmatriculate peste 606.000 autoturisme, ceea ce a condus la o creştere de 23,4% a înmatriculărilor faţă de 2018. Dintre autoturismele nou înmatriculate, aproape trei sferturi (73,3%) au fost autoturisme rulate.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?