VIDEO: Două camioane s-au ciocnit pe autostradă, şoferii au fost răniţi
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video

Un accident rutier a avut loc miercuri pe autostrada Bucureşti- Piteşti. Două TIR-uri au intrat în coliziune, iar în urma impactului cei doi şoferi au fost răniţi.
Accidentul a avut loc pe sensul de mers spre Piteşti, la kilometrul 94 al autostrăzii, în dreptul pasarelei Căteasca. Două TIR-uri s-au ciocnit şi au ieşit în afara părţii carosabile. Ambii şoferi sunt răniţi. “Au intervenit o autospecială cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi un echipaj SAJ”, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. Echipajul SMURD a preluat unul dintre şoferi, în vârstă de 57 de ani, care prezenta dureri şi escoriaţii la piciorul stâng. Victima a primit îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital, iar cealaltă victimă a fost preluată de către echipajul SAJ şi urmează să ajungă, ca şi prima, la Spitalul Judeţean Argeş.
Video
Articole înrudite
- Ministerul Finanțelor vrea să suspende sancțiunile aplicate prin sistemul e-Transport
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz