Două camioane implicate într-un accident rutier la Dedulești
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 23 de ani, din comuna Ciocănești, județul Dâmbovița, care conducea un ansamblu format din autocamion și semiremorcă, fără încărcătură, din direcția Pitești către Rm. Vâlcea, nu ar fi adaptat viteza în curbă la dreapta, în coborâre și în condiții de carosabil umed, condiții în care remorca a derapat, intrând în coliziune cu o autoutilitară VW, condusa din sens opus, pe banda 2, în urcare, de către un bărbat de 24 de ani, din comuna Berca, județul Buzău.
În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată într-un alt ansamblu format din autocamion și remorcă, condus de bărbat de 26 de ani, din comuna Sf. Gheorghe, județul Ialomița, ce se deplasa în același sens cu al doilea autovehicul, pe banda 1, în urcare.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Articole înrudite
- Taxa de 1.500 lei pentru camioanele care intră în Brașov e „în aer”
- Un camion s-a răsturnat pe Centura Cluj. Un alt vehicul l-a pus „pe picioare”
- Un șofer a „cocoșat” camionul cu lemne. Poliția a intervenit
- Amenzile au crescut! Ce sume de bani scot din buzunar șoferii?
- Șoferul unei dubițe a murit pe loc. Mașina, lovită de tren