Destin. A fost stewardesa. A condus CAMIOANE. Iubea România. A decedat!
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
A murit Tamara, şoferiţa de TIR care construia adăposturi pentru câinii abandonaţi din România. Victimă a unui accident de camion în urmp cu 4 ani, Tamara a trăit de atunci paralizată, într-un scaun cu rotile.
Tamara Raab a fost un suflet mare şi bun, o altruistă înainte de toate, o mare iubitoare de animale. În 2013 a venit la volanul camionului ei încărcat cu materiale în România şi într-o săptămână a ridicat un adăpost pentru câinii abandonaţi, la Câmpulung Muscel.
Tamara Raab a fost stewardesă înainte de a-şi trăi visul, acela de a conduce un TIR. A fost singura femeie din Germania care a condus un camion de 40 de tone şi a fost iniţiatoarea mai multor campanii de donaţii pentru animalele fără adăpost din întreaga Europă.
Tamara venea constant în România şi ajuta la consolidarea adăpostorilor pentru câinii abandonaţi, în Ilfov, Buzău sau Cluj. Era iubită de români şi iubea la rândul ei ţara noastra. Aducea nu doar materiale de construcţii şi hrană, ci şi medicamente pentru animale, dar şi ajutoare pentru românii nevoiaşi din comunităţile prin care trecea.
Era o femeie extrem de iubită de prieteni şi extrem de respectată printre şoferii de TIR. A suferit răni grave la cap în accidentul din 2014 şi nu s-a mai recuperat niciodată.
A murit duminică, după o grea suferinţă, şi toţi cei care au cunoscut-o o plâng amarnic. A pierit un om bun, un suflet mare, "unul dintre acei oameni care vindecă rănile Pământului", după cum a scris o prietenă de-ale Tamarei.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?