Danemarca şi alte zece state UE cer interzicerea maşinilor pe diesel şi benzină până în anul 2040
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Danemarca şi alte zece state din Uniunea Europeană cer interzicerea maşinilor care funcţionează pe diesel sau benzină. Termenul limită ar fi anul 2040. Decizia statelor vine ca răspuns la încălzirea globală, ale cărei efecte se resimt deja în întreaga lume.
Uniunea Europeană şi-a propus să scadă nivelul emisiilor de carbon, până la 40% în 2030, în timp ce Comisia Europeană are pe agenda sa reducerea la zero, până în anul 2050, conform euronews.ro, citat de Adevărul.ro
„Trebuie să realizăm că suntem în întârziere în lupta împotriva schimbărilor climatice”, a declarat ministrul danez pentru Energie şi Climă, Dan Jorgensen.
Ministrul a mai precizat şi faptul că, în condiţiile în care UE nu va putea ajunge la un consens în ceea ce priveşte interzicerea maşinilor diesel şi pe benzină, este de dorit ca statele membre să îşi asume măsura în mod individual.
State precum Lituania, Letonia, Sloevenia şi Bulgaria au sugerat că este nevoie de eforturi complexe şi susţinute pentru a stopa „fabrica de emisii de carbon”, prin interzicerea vânzării maşinilor second-hand din Europa vestică în regiunile estice.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?