Cum a pregătit CNAIR drumurile de iarnă
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

CNAIR SA - în această perioadă - desfășoară sistematic verificări la toate direcțiile din subordine, astfel încât acțiunile stabilite pentru comandamentul de iarnă să decurgă conform planului.
„Am controlat bazele de pe A2, A1 și DN7 pentru a mă asigura că suntem pregătiți. Tot în acest scop, vom intensifica aceste controale în toate Direcțiile Regionale pentru a ne asigura că nu există probleme cu contractele sau cu aprovizionarea materialelor antiderapante’’, a declarat Sorin Scarlat, Directorul general al CNAIR.
În acest sens , reprezentanții CNAIR s-au întâlnit cu cei ai conducerii S.C. Salrom S.A.pentru a discuta în cadrul căreia s-a reactualizat planul de aprovizionare pentru acest sezon.
Astfel, planul aprovizionării cu sare decurge conform programului stabilit, în acord cu Normativul 525/2013 privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor:
35% din cantitatea necesară ( a fost deja asigurat până la 01.11.2019 )
50% din cantitatea necesară până la 01.12.2019
75% din cantitatea necesară până la 31.12.2019
Precizăm că pentru această iarnă a fost încheiat cu S.C. Salrom S.A. un contract de furnizare de sare pentru cantitatea de 475.700 tone.
Articole înrudite
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz
- Momente dramatice. Un camion a luat foc în timp ce era parcat