Concurs cu dedicație la Drumuri și Poduri Iași. Tânără, angajată deși posturile erau suspendate

Concurs cu dedicație la Drumuri și Poduri Iași. Tânără, angajată deși posturile erau suspendate

Directorul DRDP Iași Ovidiu Laicu a organizat un concurs de promovare pe post și a anulat un altul, ambele proceduri fiind pornite în aceeași zi.

A favorizat unul dintre candidați, deschizând plicul care conținea numele pentru recrutarea de șef Serviciului Juridic în ziua în care directorul CNAIR dădea o decizie de anulare a concursurilor aflate în desfășurare. Candidatul unic Andreea Romilă Pasat a câștigat postul câteva zile mai târziu. Ea era deja șef interimar al compartimentului, la a doua delegare, fiind angajată de 6 ani în cadrul instituției.
În celălalt concurs, Ovidiu Laicu a respectat întocmai documentul de la CNAIR și a anulat procedurile. „La concursul de la Juridic era deja deschis plicul cu numele candidatului, nu mai putea fi anulată procedura, era penal dacă făceam asta”, spune Laicu.

Directorul DRDP Iași Ovidiu Laicu a organizat un concurs de promovare pe post și a anulat un altul, ambele proceduri fiind pornite în aceeași zi. A favorizat unul dintre candidați, deschizând plicul care conținea numele pentru recrutarea de șef Serviciului Juridic în ziua în care directorul CNAIR dădea o decizie de anulare a concursurilor aflate în desfășurare. Candidatul unic Andreea Romilă Pasat a câștigat postul câteva zile mai târziu. Ea era deja șef interimar al compartimentului, la a doua delegare, fiind angajată de 6 ani în cadrul instituției.
În celălalt concurs, Ovidiu Laicu a respectat întocmai documentul de la CNAIR și a anulat procedurile. „La concursul de la Juridic era deja deschis plicul cu numele candidatului, nu mai putea fi anulată procedura, era penal dacă făceam asta”, spune Laicu.

Un concurs anulat, altul - finalizat

În aceeași zi, de 4 august, în care CNAIR suspenda concursurile, dosarul candidatei unice la Serviciul Juridic DRDP Iași era făcut cunoscut membrilor comisiei, ignorând hârtia de la conducerea companiei. Există un document înregistrat în aceeași zi în care este precizat faptul că Andreea Romilă este unicul candidat. Proba scrisă a fost programată pentru 9 august.
În acea zi, la DRDP Iași s-au petrecut două lucruri: candidata de la Juridic a luat punctaj maxim la scris, iar concursul pentru șef Serviciu CFG a fost anulat, conform documentului de la CNAIR din 4 august. În decizie nu s-a precizat la ce dată a fost emis ordinul de la București, dintr-un fel de jenă.

Ovidiu Laicu a spus că nu-i poate fi reproșat modul în care a obținut Andreea Romilă postul de șef definitiv al Juridicului de la DRDP, în schimb îl acuză pe fostul director de organizarea a 47 de concursuri. „Înainte de a pleca, a organizat 47 de concursuri și și-a adus oamenii lui. Eu nu pot lucra cu ei. Acele concursuri au fost organziate ignorând documentele CNAIR anterioare, care permiteau doar organizarea de selecții pentru posturi pe perioadă determinată”, a menționat Laicu, potrivit reporteris.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.