CNAIR plătește chirie de 38.000 euro, deși proprietarul i-a cerut 15.000
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Noul sediu al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, sfinţit zilele trecute de un sobor de şase preoţi, va costa Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) peste 38.000 de euro chirie pe lună.
Clădirea de birouri în care s-a mutat Regionala de Drumuri Iaşi figura în ofertele de închirieri, chiar înainte de mutarea actuală, cu un preţ de 15.000 de euro pentru întreaga suprafaţă utilă de aproape 2.500 de metri pătrați. Omul de afaceri care a închiriat sediul cerea 6 euro pe metru pătrat pe lună, iar în final Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere i-a oferit acestuia 15,5 euro pe metru pătrat, scrie Ziarul de Iași.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cea care gestionează construirea şi întreţinerea drumurilor naţionale şi a autostrăzilor, a fost de acord, printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie adoptată în toamna anului trecut să plătească 38.097,30 de euro pentru găzduirea birourilor DRDP Iaşi într-un spaţiu în suprafaţă de aproape 2.460 mp.
Potrivit anunţurilor afişate pe mai multe pagini de internet de către agenţia imobiliară care a gestionat oferta, întreg spaţiul respectiv era oferit, anterior găzduirii DRDP Iaşi, pentru suma de 15.000 de euro pe lună.
Agentul imobiliar în dreptul căruia era menţionat anunţul spune că preţul este unul informativ. Cu alte cuvinte, preţul de 6 euro/mp era negociabil. Totuşi, proprietarul a bătut palma cu cei de la Drumuri Naţionale pe un preţ de două ori şi jumătate mai mare, respectiv 15,5 euro/mp.
Ştefan Covalciuc, deţinătorul blocului cu patru etaje situat în zona Podul de Piatră, a declarat că nu ne poate confirma suma din contractul de închiriere şi că soţia sa este cea care administrează clădirea, prin intermediul unei societăţi comerciale.
Șeful DRDP Iași, Ovidiu Laicu, susţine că în preţul chiriei ar intra şi reamenajarea celor cinci niveluri ale construcţiei. El spune că putea să ia spaţiul în care tocmai s-a mutat cu 10 euro/mp pe lună, dar fără amenajări. "Or, compartimentările m-ar fi costat măcar la fel de mult, dar gândiţi-vă cât ar fi durat licitaţiile“, a adăugat el.