CNAIR anunţă că a fost reluată plata prin SMA a rovinietei şi a peajului
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

CNAIR anunţă că a fost reluată plata prin SMA a rovinietei şi a peajului, după rezolvarea problemelor tehnice care au dus la întreruprerea acestora, în cursul după-amiezii de duminică.
UPDATE: „Vă reamintim că achitarea Peajului şi a Rovinietei a fost posibilă la ceilalţi operatori printre care şi la benzinării, pe toată perioada suspendării plăţilor prin SMS. Precizăm că în cazul în care din diverse motive aţi tranzitat podurile dunărene fără a achita PEAJ, puteţi plăti acest serviciu, inclusiv la benzinării, până la ora 23.59 a zilei următoare efectuării trecerii”, arată comunicatul CNAIR.
Compania recomandă achitarea la benzinării a celor două taxe.
„Din cauza unor probleme tehnice, în acest moment Peajul şi Rovinieta nu pot fi achiziţionate prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă. Sistemul permite însă achitarea Peajului şi a Rovinietei la ceilalţi operatori printre care şi la benzinării. Vă reamintim că în cazul în care din diverse motive aţi efectuat trecerea podurilor dunărene fără a achita PEAJ, puteţi plăti acest serviciu, inclusiv la benzinării, până la ora 23.59 a zilei următoare efectuării trecerii. Pecizăm însă că trebuie să achiziţionaţi Rovinieta înainte de a pleca la drum şi puteţi achita acest serviciu inclusiv la benzinării”, arată un comunicat al companiei.
Dăm asigurări că facem toate eforturile pentru remedierea problemei în cel mai scurt timp posibil.
Articole înrudite
- Amendă de 12.000 de lei pentru șoferul unui camion care a pus un „magnet” la tahograf
- Șoferul unei cisterne cu azot lichid, prins de polițiști când fuma în cabină
- Un camion a luat foc
- Ce apreciază un șofer de camion când se angajează. Nu doar salariu e important
- 80.000 euro amendă pentru o companie la care șoferii schimbau cartela tahograf între ei