CNADNR: În Moldova, vântul va sufla și cu 100 km/oră. Pe alocuri, va ninge Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
COD GALBEN de intensificări ale vântului și ninsori viscolite în zona montană înaltă a Moldovei. Circulați cu atenție!
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o informare meteo COD GALBEN de intensificări temporare ale vântului pentru zona montană a Moldovei, valabilă până marți, 30 noiembrie, ora 20:00. În acest interval, vor fi intensificări ale vântului la munte, mai ales la altitudini mari, precum și în regiunile sud-estice, iar în cursul zilei de marți, 30 noiembrie, și în sud-vestul teritoriului.
Se vor înregistra rafale în general de 50 - 70 km/h, iar pe crestele Carpaților Meridionali, începând din dimineața zilei de marți, 30 noiembrie, se vor înregistra rafale ale vântului cu viteze de peste 80 - 100 km/h și temporar va ninge.
Totodată, pentru intervalul cuprins între după-amiaza zilei de 29 noiembrie (ora 14:00) și noaptea de 29/30 noiembrie (ora estimată 03:00), a fost emisă o nouă atenționare meteo COD GALBEN de intensificări ale vântului la altitudini mari. În intervalul menționat, în Carpații Orientali, la altitudini de peste 1.700 m, rafalele vor depăși 80 - 90 km/h și pe alocuri va ninge viscolit.
Menționăm că, în această perioadă, echipele DRDP Iași sunt pregătite să intervină în regim de permanență pentru asigurarea circulației pe drumurile naționale din administrare. Recomandarea drumarilor pentru conducătorii auto este de a circula cu prudență și cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru sezonul de iarnă.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?