Ce căuta un șofer român de camion pe contrasens în Germania?

Ce căuta un șofer român de camion pe contrasens în Germania?

Un șofer român de camion a circulat pe contrasens pe autostrada A93 din Germania pe o distanță de câțiva kilometri „în căutarea unui loc de parcare”. În mod miraculos, nu s-a produs niciun accident în urma acestui incident periculos.

Incidentul a avut loc în jurul orei 2:50 dimineața, în noaptea de marți, 11 iunie, când participanții la trafic au raportat prin apel de urgență un camion condus pe contrasens în zona Pfreimd. Poliția autostradală din Schwandorf a intervenit imediat, deplasându-se cu semnalele luminoase aprinse către sectorul indicat al autostrăzii, în direcția Hochfranken. Camionul în cauză a fost observat de poliție în apropierea nodului rutier Wernberg-Köblitz.

Conform poliției, șoferul român în vârstă de 60 de ani a intrat pe autostradă pe contrasens fie la nodul rutier Pfreimd, fie la intersecția autostrăzii Oberpfälzer Wald. A condus vehiculul de mare tonaj cu o viteză de cel puțin 60 km/h pe banda stângă, până după nodul rutier Pfreimd. Alți șoferi de camion, aflați pe sensul opus, au încercat să-l avertizeze folosind semnalele luminoase. (Continuă mai jos)

Niciun accident, dar pericol iminent
Deși acest incident extrem de periculos, mai ales având în vedere vehiculul implicat, nu a dus la niciun accident, poliția subliniază că numai vigilența participanților la trafic și raportările lor rapide au prevenit o tragedie. Poliția a reușit să identifice și să controleze camionul în parcarea Schlossberg-Ost, după ce șoferul a revenit pe direcția corectă de mers la nodul rutier Nabburg.

„Căutam un loc de parcare”
Șoferul a declarat că își căuta un loc de parcare și a criticat semnalizarea autostrăzii, considerând-o inadecvată. Poliția a considerat această explicație drept o scuză nefondată. În urma consultării cu Parchetul din Amberg, împotriva șoferului de 60 de ani a fost inițiată o procedură pentru contravenție. De asemenea, acesta a trebuit să plătească o garanție în valoare de câteva sute de euro.
(ziarulromanesc.de)


CAMION FEST 2024


CARAVANA SCANIA 2024

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.