Cât economisește un ȘOFER de TIR dacă alimentează în afara României

Cât economisește un ȘOFER de TIR dacă alimentează în afara României

Efectele creşterii taxelor la carburanţi, în special a introducerii supraaccizei, dar şi devalorizarea leului din ultimul timp, se văd deja la pompă. Cei mai afectaţi sunt însă transportatorii, care preferă deja să alimenteze în ţările vecine.

Potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare al preţurilor la carburanţi al Comisiei Europene, la data de 27 noiembrie, preţul mediu în România era de 1,135 euro pentru un litru de benzină, şi de 1,157 euro pentru un litru de motorină. În schimb, în Bulgaria preţul mediu era de 1,033 euro la benzină şi 1,025 euro la motorină. Diferenţa de preţ ajunge până la 13 eurocenţi pe litru, în cazul motorinei, scrie economica.net, precizând că, la un plin de circa 50 de litri, un şofer de autoturism ar câştiga 30 de lei, însă, pentru un camion cu un rezervor de 900 de litri, economia este de 540 de lei. Au cerut rambursarea supraaccizei De altfel, transportatorii au ameninţat cu majorarea tarifelor de transport rutier, dacă nu le este rambursată supraacciza Transportatorii susţin că vor fi nevoiţi să majorare cu minimum 12% tarifele de transport rutier, iar consumul va migra, dacă Guvernul mai întârzie să le ramburseze o parte din supraacciza la carburanţi.

Ei spun că acest lucru „se va resimţi direct şi imediat în preţurile plătite de populaţie”. „În urma întârzierii total nejustificate de rambursare a unei părţi din supraacciza la carburanţi, volumele de motorină alimentate de transportatorii rutieri au migrat deja către ţările vecine, cu impact negativ asupra bugetului de stat. Totodată, transportatorii rutieri vor fi nevoiţi să majoreze tarifele de transport cu cel puţin 12% ca urmare a întârzierii implementării unei noi scheme de rambursare a supraaccizei pentru transportatorii rutieri, creştere care se va resimţi direct şi imediat în preţurile plătite de populaţie”, susţine Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-un comunicat.

Potrivit UNTRR, într-un an fiecare camion care efectuează transport internaţional aduce statului român peste 35.000 euro în taxe şi impozite directe şi indirecte, iar autovehiculele care operează la nivel naţional peste 100.000 lei – acciză, TVA, carburant, achiziţie piese, întreţinere, taxe salarii. Fiecare camion care nu mai alimentează în România aduce pierderi directe si indirecte bugetului de stat de 20 de ori mai mari decât sumele potenţiale de restituit din supraacciză. (adevarul.ro)

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.