Când vom avea autostradă de la București la Alexandria? Dezbaterile au început
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Săptămâna aceasta, mai precis luni, 27 ianuarie, au demarat dezbaterile publice pentru obținerea Acordului de Mediu, document necesar aprobării proiectului Autostrăzii București – Alexandria, parte din Autostrada Sudului. Acordul de Mediu este o etapă importantă pentru aprobarea Studiului de Fezabilitate (contractul cu proiectantul DP Consult) urmând ca indicatorii tehnico-economici să fie avizați de către Executiv. După aprobarea Hotărârii de Guvern, se poate lansa în licitație contractul de proiectare și execuție.
Primele dezbateri au avut loc luni, 27 ianuarie, la Primăria Dărăști (jud. Ilfov) și marți, 28 ianuarie, la Primăria Mihăilești (jud. Giurgiu), urmând ca miercuri, 28 ianuarie, să aibă loc dezbateri la Primăria municipiului Alexandria (jud. Teleorman).
Investiția este pe traseul rețelei europene de Transport TEN – T (coridor principal), iar DN 6 București – Alexandria, drum foarte aglomerat, cu o singură bandă pe sens și care tranzitează numeroase localități este una dintre cele mai periculoase șosele din România.
3 ani pentru proiectarea și execuția lucrărilor
Autostrada București – Alexandria are o lungime totală de 77 de kilometri, trei tronsoane, 10 noduri rutiere, iar durata de realizare este de 36 de luni (12 pentru Proiect Tehnic și 24 luni pentru Execuție). Pe traseul din județele Ilfov, Giurgiu și Teleorman, aprobat încă din 2023 sunt prevăzute 33 de poduri/pasaje și 10 noduri rutiere. Pasajele peste Argeș și Vedea sunt cele mai lungi, 994 metri Podul de la km. 4 peste râul Argeș, respectiv 1153 metri, structura nr. 33, viaductul peste DN 6 F și râul Vedea (lângă Alexandria). Lungimea totală a structurilor din corpul autostrăzii este de 8837 de metri, iar a pasajelor peste autostradă de 2027 metri. Din 5 în 5 kilometri au fost prevăzute 15 zone, fiecare cu o lungime de 160 de metri pentru trecerea de pe o cale pe alta a Autostrăzii (în caz de accidente, devieri/reparații).
Traseul pornește din zona Dărăști (Ilfov), din Drumul Radial 10 Măgurele Expres conexiune cu A0 Autostrada București-Sud, iar finalul traseului este în DN 6 F – Centura Alexandria: „Originea traseului Autostrăzii București – Alexandria a fost fixată la desprinderea din Autostrada de Centură București – A0 – Inel București la km 78+957 și conexiunea cu drumul radial DR 10 București – Măgurele Expres în apropiere de localitatea Dărăști – Ilfov, iar sfârșitul traseului a fost stabilit în zona centurii Alexandria – DN 6F, asigurând conexiunea cu viitorul Coridor 4 pe relația Alexandria – Roșiorii de Vede – Caracal – Craiova”, se arată în documentația de mediu elaborată de Total Business Land pe care a consultat-o Economedia. Lotul 1 va avea o lungime de 17 kilometri, al doilea lot, 28 de kilometri, iar lotul 3 – o lungime de 24,4 kilometri.
Articole înrudite
- Un camion e răsturnat pe Autostrada 1. Șoferul a fost dus la spital
- VIDEO Un șofer a murit după ce cauciucul unui camion a explodat
- Un camion a blocat Centura Bacău. Care a fost cauza?
- Accident groaznic cu două camioane. Unul din șoferi a murit
- Un șofer de camion s-a bătut cu șoferul unui autoturism. Poliția i-a amendat