Camionagiul le-a dat drumarilor un "avans" de 200 metri Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare

Mai mulţi lucrători ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov au fost accidentați pe Ocolitoarea Braşovului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DRDP Braşov, Robert Elekes, luni, 22 iulie, în jurul orei 14.30, o autoutilitară a direcţiei a fost lovită din spate de un TIR şi a fost împinsă mai bine de 200 de metri, înainte ca şoferul autotrenului să reuşească să oprească autotrenul.
„Maşina Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri se deplasa cu viteză redusă şi era semnalizată cu un panou de avertizare de mari dimensiuni, cu LED-uri. În urma accidentului, mai mulţi colegi drumari au fost evaluaţi medical”, a declarat Elekes.
Reprezentantul Direcţiei a precizat că acesta nu este un caz singular, accidentele în care au fost implicate vehicule de intervenţie ale DRDP fiind tot mai dese în ultima perioadă.
În aceste condiţii, el a făcut un nou apel către şoferi, pe care îi roagă să circule cu prudenţă pe tronsoanele pe care se desfăşoară lucrări şi să respectaţi semnalizarea provizorie din zona şantierelor.
Articole înrudite
- VIDEO Mai mulți pietoni au fost loviți în plin într-un mare oraș
- Șofer de camion a trecut 12 migranți în camion din România. Cât va sta în pușcărie?
- Remorca unui camion a luat foc în mers
- Se scumpește taxa de drum în Bulgaria. Șoferii de camion primesc o veste bună
- Un camion a lovit o dubă. Traficul a fost restricționat