Camion rupt în bucăți după accident: Motorul a zburat, șoferul a aterizat pe șosea Recomandat

Camion rupt în bucăți după accident: Motorul a zburat, șoferul a aterizat pe șosea

Imagini înfiorătoare arată consecințele unui accident cumplit, în urma căruia cabina unui autotren s-a desprins de pe șasiu, iar șoferul a fost aruncat pe asfalt. S-a întâmplat la kilometrul 79 al autostrăzii D3 din Cehia, după ce două TIR-uri s-au ciocnit frontal.

Potrivit idnes,cz, accidentul s-a produs luni dimineața, la ora 10.42, în apropiere de Tábor. "În accident au fost implicate două TIR-uri. Camionul care circula spre Praga a intrat în șanțul drumului, unde se îngusta austrada, fiind aruncat pe sensul opus, unde s-a ciocnit frontal cu un alt camion, care circula regulamentar", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției regionale, Lenka Krausová.

Cabina unuia dintre camioane s-a rupt de pe șasiu, motorul și alte părți din autotren au zburat pe șosea, iar șoferul a fost aruncat de la volan. VIDEO de la locul accidentului

Ambii șoferi fiind răniți în urma coliziunii. Cel proiectat în afara cabinei zăcea inconștient pe asfalt când au sosit paramedicii. Aceștia l-au stabiîn stare de a fost găsit de paramedici inconștient. Grav rănit la cap, acesta a fost stabilizat și transportat cu elicopterul la spitalul din České Budějovice, potrivit purtătorului de cuvânt al serviciilor de salvare din Boemia de Sud, Zuzana Fajtlová. Aceasta a mai declarat, conform portalului novinky.cz, că cel de-al doilea șofer implicat în accident a fost rănit ușor și era ieșit din camion la sosirea ambulanței. 

Cercetarea la fața locului s-a încheiat la ora 14.10, urmată de remorcarea ambelor TIR-uri. Autostrada a fost închisă câteva ore, traficul fiind deviat la ieșirea spre Pelhřimov. Deocamdată, poliția nu știe dacă accidentul a fost cauzat de viteză, eatenție sau dacă șoferul a adormit la volan.


VERSUS S03E01


CAMION FEST CEFIN 2023
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.