Camion încărcat cu fructe a intrat în coliziune cu o mașină în care se aflau 4 pasageri Recomandat

Camion încărcat cu fructe a intrat în coliziune cu o mașină în care se aflau 4 pasageri

Un accident grav a avut loc la Remetea Mare, în județul Timiș. Un TIR încărcat cu fructe a intrat în coliziune cu o mașină în care se aflau 4 pasageri, în urma impactului rezultând 4 victime. Trei persoane au rămas încarcerare, iar două erau în stare de inconștiență.

”În urma apelului primit prin S.N.U.A.U. 112, la ora 06:09, am fost solicitați să intervenim în urma unui accident rutier produs în localitatea Remetea Mare, pe DN6.
A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara cu 2 autospeciale de stingere, o descarcerare, 2 ambulanțe SMURD tip B și 1 ambulanță SMURD tip C cu un efectiv de 16 subofițeri.

În accident au fost implicate 1 autotren, încărcat cu fructe, în care se afla doar șoferul și 1 autoturism cu 4 pasageri.

În urma accidentului au rezultat 4 victime.

S-a intervenit pentru extragerea a 3 victime care au rămas încarcerate, 2 dintre acestea fiind inconștiente.

La locul intervenției s-a deplasat și o ambulanță S.A.J. cu medic.

În urma efectuării manevrelor de resuscitare, o victimă a fost declarată decedată. Alte două victime au fost transportate spre spital.

Conducătorul autotrenului nu a necesitat îngrijiri medicale.”, anunță ISU Timiș.


schmitz ecoflex video


schmitz gotha video

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.