Camion încărcat cu 16 tone de deșeuri din cauciuc, oprit la intrarea în țară Recomandat

Camion încărcat cu 16 tone de deșeuri din cauciuc, oprit la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au oprit la intrarea în țară un camion care transporta peste 16 tone de deșeuri din cauciuc.

Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au efectuat vineri, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui camion condus de un cetăţean bulgar în vârstă de 42 de ani.

Întrucât au existat suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, polițiștii au cerut sprijinul comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 16,8 tone de deşeuri din cauciuc, încărcate din Bulgaria şi care aveau ca destinaţie o firmă din Germania.

Autoritățile au constatat că documentele de transfer sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

Autorităţile nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.