CAMION care transporta imigranți ilegali prins la vamă
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Şapte cetăţeni din Siria şi Irak care încercau să iasă ilegal din ţară au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la Nădlac - Nagylak, judeţul Arad. Migranţii erau ascunşi într-un camion condus de un cetăţean turc, cu toţii fiind acum cercetaţi.
În noaptea de marţi spre miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean turc, în vârstă de 46 de ani, la volanul unui automarfar marca Scania înmatriculat în Turcia, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.
Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, castane din Turcia, pentru o societate comercială din Germania.
"În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul remorcii autovehiculului, au fost descoperite ascunse şapte persoane, trei femei şi patru bărbaţi. Acestea au fost duse la sediul instituţiei pentru cercetări, unde s-a constatat că sunt doi cetăţeni sirieni şi cinci cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 14 şi 29 de ani", scrie în comunicat.
În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranţi pentru şoferul mijlocului de transport şi trecere ilegală a frontierei de stat, faţă de cei şapte cetăţeni străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale ce se impun.
Articole înrudite
- 2 răniți după ce două mașini și un camion s-au lovit
- VIDEO. Un şofer profesionist a intrat în plin cu camionul într-un autoturism după ce nu a acordat prioritate
- Un șofer român a vrut să treacă peste un pod de biciclete cu camionul
- Șoferii care încalcă legislația rutieră în alte țări, sancționati mai dur
- Doi tineri prinși furând motorină dintr-un camion parcat