Camioanele trebuie să beneficieze de o stație de încărcare electrică la fiecare 60 de kilometri Recomandat

Camioanele trebuie să beneficieze de o stație de încărcare electrică la fiecare 60 de kilometri

Pentru a contribui la atingerea obiectivului neutralității climatice, Parlamentul European a acceptat propunerea recentă a Comisiei pentru transport, cu 485 de voturi pentru, 65 împotrivă și 80 de abțineri pentru a realiza o „infrastructură verde”.

Hidrogen la 100 de km

Conform textului adoptat – aprobat cu 485 de voturi pentru, 65 împotrivă și 80 de abțineri – până în 2026, principalele drumuri ale UE trebuie să aibă cel puțin o stație de încărcare pentru mașinile electrice la fiecare 60 km. Aceeași cerință ar trebui să se aplice și camioanelor și autobuzelor electrice, dar numai pe principalele drumuri TEN-T – marile coridoare europene de tranzit – și, bineînțeles, cu stații mai puternice. Există, de asemenea, scutiri pentru regiunile ultraperiferice, insulele care nu sunt conectate la rețelele energetice continentale și drumurile cu trafic deosebit de scăzut.

S-a sugerat, de asemenea, instalarea de stații pe bază de hidrogen de-a lungul drumurilor principale ale UE la fiecare 100 km (în loc de fiecare 150 km, astfel cum a propus Comisia) și acest lucru până în 2027, în loc de 2031.

Ce conține Pachetul 55% în 2030

Noile norme fac parte din pachetul "Pregătiți pentru 55 % în 2030", planul UE de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % față de nivelurile din 1990.
Comisia Europeană a adoptat un pachet de propuneri care să pregătească politicile UE în domeniul climei, al energiei, al exploatării terenurilor, al transporturilor și al impozitării, astfel încât, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale Uniunii să scadă cu cel puțin 55 %, comparativ cu nivelurile din 1990. Realizarea acestor reduceri ale emisiilor în următorul deceniu este esențială pentru ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 și pentru a transpune în realitate angajamentele Pactului verde european. Prin propunerile de astăzi, Comisia prezintă instrumentele legislative care ne vor ajuta să atingem obiectivele convenite în Legea europeană a climei și să ne transformăm în mod fundamental economia și societățile pentru a avea parte de un viitor echitabil, verde și prosper.

Obiectivele pe transporturi

Trebuie să se recurgă la o combinație de măsuri pentru a se aborda problema creșterii emisiilor în transportul rutier, în plus față de comercializarea certificatelor de emisii. Stabilirea unor standarde mai stricte privind emisiile de CO2 provenite de la automobile și camionete va accelera tranziția către o mobilitate cu emisii zero prin impunerea obligației ca nivelul mediu al emisiilor automobilelor noi să scadă cu 55 % în 2030 și cu 100 % în 2035, comparativ cu nivelurile din 2021. Prin urmare, toate autoturismele noi care vor fi înmatriculate începând cu 2035 vor avea emisii zero. Pentru a garanta faptul că, oriunde în Europa, conducătorii auto își vor putea încărca sau alimenta vehiculele de la o rețea fiabilă, Regulamentul revizuit privind infrastructura pentru combustibili alternativi va impune statelor membre obligația să extindă capacitatea de încărcare, aliniind-o la volumul vânzărilor de automobile cu emisii zero, și să instaleze stații de încărcare și alimentare la intervale regulate pe autostrăzile principale: la fiecare 60 km pentru încărcarea cu energie electrică și la fiecare 100 km pentru realimentarea cu hidrogen.

Ce prevederi sunt pentru vehicule comerciale

Majoritatea respondenților din industrie, autoritățile publice și alte părți interesate au sprijinit obiectivul de „reducere a emisiilor de CO2 generate de autoturisme și de camionete pentru a atinge obiectivul de 55 % până în 2030 și obiectivul neutralității climatice până în 2050”; cetățenii au însă puncte de vedere diferite cu privire la acest aspect. Obiectivul de „consolidare a competitivității, a poziției de lider în sectorul industrial, a inovării și a stimulării ocupării forței de muncă în lanțul valoric al sectorului autovehiculelor din UE” și de „reducere a costurilor totale aferente proprietății pentru consumatori” s-a bucurat de cel mai mare sprijin.
În ceea ce privește nivelurile-țintă, consultarea a reflectat opinii divergente cu privire la exigența viitorului obiectiv, în cadrul căreia industria a manifestat o oarecare susținere pentru obiective mai stricte începând cu 2030, ONG-urile – pentru obiective mai stricte începând cu 2025, iar autoritățile publice sprijină în general obiective mai stricte, în timp ce cetățenii au puncte de vedere diferite. În ceea ce privește calendarul obiectivelor, industria a sprijinit stabilirea de obiective o dată la cinci ani, în timp ce alte părți interesate au avut puncte de vedere diferite în această privință. Prețul vehiculelor, autonomia limitată și disponibilitatea infrastructurii au fost considerate bariere deosebit de importante în calea introducerii pe piață a vehiculelor cu emisii zero și cu emisii scăzute.

Răspunsurile au fost diferite în ceea ce privește necesitatea acordării de sprijin mecanismului de stimulare și tipurile de vehicule care să beneficieze de sprijin. În ceea ce privește posibila introducere a unui mecanism de contabilizare a combustibililor din surse regenerabile și cu emisii scăzute de dioxid de carbon în conformitate cu obiectivul privind emisiile de CO2, consultarea a reflectat puncte de vedere diferite.
(1) Obiectivele privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și camionete (niveluri, calendar, modalități);
În ceea ce privește nivelurile-țintă, opțiunile avute în vedere acoperă trei traiectorii până în 2040, reflectând, de asemenea, faptul că obiectivul este de a realiza o reducere cu 90 % a emisiilor generate de transportul rutier până în 2050, ținând seama de faptul că autoturismele se află în circulație în medie între 10 și 15 ani.
Pentru a contribui la atingerea obiectivului global mai ambițios stabilit pentru 2030 și a obiectivului neutralității climatice pentru 2050, opțiunea preferată este de a consolida în mod semnificativ, începând cu 2030, obiectivele privind întregul parc de vehicule în materie de CO2 de la nivelul UE atât pentru autoturisme, cât și pentru vehiculele utilitare ușoare. Acest lucru va asigura orientarea necesară pentru a accelera aprovizionarea pieței cu vehicule cu emisii zero, va aduce beneficii utilizatorilor de vehicule și va stimula inovarea și poziția de lider în domeniul tehnologic, limitând totodată creșterea costurilor pentru producători.
În ceea ce privește calendarul de înăsprire a obiectivelor, opțiunea preferată este de a menține abordarea normativă de a stabili obiective care să scadă în etape, o dată la 5 ani și nu mai frecvent, pentru ca producătorii să aibă suficientă flexibilitate în gestionarea acestei tranziții.
Prin urmare, pentru a ține seama de ciclurile de dezvoltare din sectorul autovehiculelor, este oportun să se mențină nivelurile-țintă stabilite pentru 2025.
Eventualele venituri din primele pentru emisii suplimentare ar rămâne parte din bugetul general al UE. Celelalte opțiuni avute în vedere ar genera o creștere semnificativă a sarcinii administrative, fără a aduce beneficii directe sectorului autovehiculelor în tranziția sa.

Posibilitatea de a acorda micilor producători din UE și din afara UE (și anume, cei responsabili de un volum de autoturisme noi cuprins între 1 000 și 10 000 sau de un volum de camionete noi cuprins între 1 000 și 22 000 înmatriculate într-un an calendaristic) un obiectiv de derogare ar urma să fie eliminată începând cu 2030, îmbunătățind astfel eficacitatea și coerența legislației. Alegerea datei oferă producătorilor în cauză un interval de timp suficient pentru a programa și a se adapta la noile cerințe de reglementare și este în concordanță cu data de aplicare a obiectivelor consolidate. Producătorii responsabili de mai puțin de 1 000 de înmatriculări de vehicule noi pe an calendaristic beneficiază în continuare de scutire.

Planuri de implementare și măsuri de monitorizare, evaluare și raportare

Există un sistem bine stabilit pentru monitorizarea punerii în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/631. Statele membre raportează anual Comisiei emisiile de CO2 și masa totală de CO2 a autoturismelor și camionetelor nou înmatriculate. Producătorii au posibilitatea de a notifica Comisiei erorile din aceste date provizorii. În plus, începând cu 2022, producătorii și autoritățile competente din statele membre vor raporta Comisiei datele privind consumul de combustibil și de energie al autoturismelor și al camionetelor în condiții reale de conducere.
Comisia, sprijinită de Agenția Europeană de Mediu (AEM), publică în fiecare an datele finale de monitorizare din anul calendaristic precedent, inclusiv performanța specifică a producătorului în raport cu obiectivele privind emisiile de CO2. Legislația va continua să se bazeze pe acest cadru bine stabilit de monitorizare și conformitate. Începând cu 2022, Comisia va publica, cu sprijinul AEM, o comparație între omologarea de tip și datele reale privind emisiile de CO2.
ce se va face concret

Au fost identificați următorii indicatori:

1. Emisiile medii de CO2 ale parcului de autoturisme și camionete noi al UE vor fi monitorizate anual pentru fiecare vehicul, producător și stat membru;
2. Diferența dintre datele privind emisiile de CO2 omologate de tip și datele privind emisiile de CO2 generate în condiții reale de conducere va fi monitorizată prin colectarea și publicarea datelor privind consumul de combustibil în condiții reale de conducere;
3. Abaterile dintre emisiile de CO2 omologate de tip și emisiile de CO2 ale vehiculelor în circulație vor fi monitorizate prin stabilirea unei proceduri specifice de verificare în circulație și prin colectarea datelor omologate de tip;
4. Emisiile de GES ale autoturismelor și camionetelor vor fi monitorizate prin inventarele anuale ale emisiilor de GES ale statelor membre;
5. Numărul și ponderea vehiculelor cu emisii zero și cu emisii scăzute nou înmatriculate vor fi monitorizate prin intermediul datelor anuale de monitorizare transmise de statele membre;
6. Costurile și eficacitatea tehnologiilor utilizate în vehicule pentru reducerea emisiilor vor fi monitorizate pe baza datelor care urmează să fie colectate de la producători, furnizori și experți;
7. Nivelul de inovare va fi măsurat în ceea ce privește noile brevete ale producătorilor europeni de automobile legate de tehnologiile cu emisii zero prin intermediul bazelor de date disponibile publicului privind brevetele;
8. Nivelul de ocupare a forței de muncă va fi monitorizat pe baza statisticilor Eurostat puse la dispoziția publicului privind datele referitoare la ocuparea forței de muncă la nivel sectorial în UE.

Cât de mult CO2 emit autovehiculele?

Transportul a fost sursa a circa un sfert din totalul de emisii de CO2 din UE în 2019. Dintre acestea, 71,7% au provenit din transportul rutier, conform unui raport al Agenției Europene de Mediu. Sectorul transporturilor este singurul în care emisiile de gaze cu efect de seră au crescut în ultimele trei decenii, creșterea fiind de 33,5% între 1990 și 2019. Realizarea obiectivului nu va fi ușoară, deoarece reducerea emisiilor a încetinit. Predicțiile momentului estimează scăderea din sectorul transporturilor până în 2050 la doar 22%, mult sub ambițiile actuale.

Cine poluează cel mai mult

Transportul rutier reprezintă aproximativ o cincime din emisiile la nivelul UE.
Cantitatea de emisii de CO2 provenite din transportul de pasageri variază semnificativ în funcție de mijlocul de transport. Mașinile particulare poluează cel mai mult, emițând 60,6% din totalul de emisii de CO2 provenite din transportul rutier european.
În 2018, în Europa, fiecare mașină personală transporta în medie 1,6 persoane. Trecerea la mașini partajate, folosirea transportului public, a bicicletelor sau mersul pe jos pot reduce emisiile.

Sunt mașinile electrice mai curate?

Există două modalități de reducere a emisiilor de CO2 la mașini: eficientizarea acestora sau schimbarea combustibilului. În 2019, majoritatea transportului rutier din Europa a folosit motorină (66,7%), urmat de benzină (24,55%).
Mașinile electrice câștigă totuși teren. Acestea au reprezentat 11% din totalul autovehiculelor nou înmatriculate în 2020. Vânzările de vehicule electrice (complet electrice sau plug-in hibride) au crescut masiv din 2017 și s-au triplat în 2020 când obiectivele actuale de CO2 au început să se aplice. Camionetele electrice au reprezentat 2,3% din piața camionetelor nou înmatriculate în 2020.
Când calculăm cât de mult CO2 produce o mașină trebuie să luăm în considerare nu numai emisiile de CO2 în timpul utilizării, ci și emisiile generate de producția și eliminarea acesteia.
Producția unei mașini electrice este mai puțin ecologică decât cea a unei mașini cu motor cu combustie internă, iar nivelul emisiilor provenite de la vehiculele electrice variază în funcție de modul în care este produsă electricitatea.
Cu toate acestea, luând în considerare mixul energetic mediu din Europa, autovehiculele electrice se dovedesc a fi deja mai curate decât vehiculele alimentate cu benzină. Deoarece cota de electricitate provenită din surse regenerabile va crește în viitor, automobilele electrice vor deveni și mai puțin dăunătoare pentru mediu, mai ales dacă ținem cont de planurile UE de a face bateriile mai durabile.


STAREA TRANSPORTURILOR - CONSTANTIN ISAC


CAMION FEST OCTOMBRIE 2022

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.