C5. Sindicaliștii CNAIR cer desființarea ISCTR Recomandat

C5. Sindicaliștii CNAIR cer desființarea ISCTR

COLOANA A CINCEA. Reprezentanţii sindicatului Drumarilor „Elie Radu”, condus de controversata ieșeancă "Eliena" Răileanu, i-au cerut, printr-o scrisoare "de dragoste", "nimistrului" Transporturilor să desființeze Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).

Ceneairiștii răileni critică decizia din 2011 prin care a fost înfiinţat Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR). Ei îi solicită lui Sorin Grindeanu, zis "Lino-leul" Transporturilor, modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2011, prin care li s-a luat dreptul de control și cântărire în trafic a transporturilor rutiere.
În loc de concluzie: Sătui, probabil, să strângă șpăgi doar prin Agențiile de Control și Încasare (ACI) din punctele de frontieră, unii sindicaliști visează la vremurile "de glorie" în care îi "jumuleau" pe transportatorii rutieri prin așa-numitele EMCATR-uri (Echipaje mobile de control şi autorizare a transporturilor rutiere).

Nemulțumire simulată
"Nu putem repara drumurile în ritmul în care le distrug unii transportatori", i-au scris "elienii" lui Grindeanu.
Este foarte adevărat! Deși CNAIR are peste 7.500 de angajați, aproape toate lucrările de reparații și întreținere de drumuri sunt externalizate.
Cu alte cuvinte, "răilenii" nu pot repara drumurile, pentru că le repară firmele private care au contract cu Compania de Drumuri!
Ceneairiștii se plictisesc de moarte în lipsa obiectului muncii și vor acces la "cașcaval".
În loc de concluzie: Drumurile erau cel puțin la fel de proaste și pe vremea în care transportatorii erau controlați de elieni. S-au schimbat doar destinatarii șpăgilor!

Slaba dotare a ISCTR
„Considerăm că instituţia responsabilă de repararea şi modernizarea drumurilor este cea mai în măsură să îi controleze pe cei care, nerespectând legea, le pot distruge. Precizăm că, în luna septembrie 2011, CNAIR avea câte un cântar pentru fiecare secţie de drumuri naţionale (SDN), respectiv pentru fiecare Direcţie Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP). Astfel, în total, erau peste 50 de cântare. Prin înfiinţarea ISCTR, atât logistica cât şi personalul specializat nu au fost preluate, iar din câte cunoaştem, ISCTR, după 10 ani, nu are nici măcar 20 de cântare în dotare”, susţin sindicaliştii.
Trebuie spus că personalul EMCATR nu a fost preluat în ISCTR pentru că bășiștii care au înființat această din urmă instituție și-au propus să scape de cele două caracatițe corupte, din ARR și CNADNR (acum CNAIR), care îi controlau pe atunci pe transportatori în trafic.
În loc de concluzie: Soluția nu este o întoarcere la controlul corupt al CNAIR, ci dotarea ISCTR cu echipamente și cântare, fixe și mobile!

Societate comercială de control
Nu este normală întoarcerea la situația ridicolă, care exista înainte de 2011, în care firmele private de transport rutier erau controlate în trafic de CNADNR (CNAIR), o societate comercială, deocamdată cu capital integral de stat. Nicăieri în lume, o societate comercială nu controlează autorizațiile de transport rutier în frontieră, așa cum o face CNAIR în acest moment prin ACI-uri!
Controlul în trafic trebuie să îl facă instituțiile statului, nu societățile comerciale.
Fostul ministru Drulică Frânaru a emis o serie de documente în care se sugera dorința lui de a privatiza CNAIR și CNIR (mult înființata și desființata Companie Națională de Investiții Rutiere)! Vă dați seama ce aberant ar fi ca o societate comercială cu capital privat să le controleze pe altele de același tip?! Chiar anticonstituțional!!!
În loc de concluzie: Coană Răileanu, propunem să lăsăm și sereleurile care au chioșcuri cu flori prin cartiere, că și gura lor trebuie să "mănâncă", să controleze în trafic transportatorii rutieri!

Epoca de aur
Pe de altă parte, nu trebuie uitate "vremurile bune" în care Nașa CNAIR de atunci, Ecaterinca Munteanu, patrona de la centru mafia emiterii de Autorizații Speciale de Transport (AST), dar și verificările şi amenzile date pentru transporturile agabaritice neautorizate.
Era o "epocă de aur", în care golanii din CNADNR/CNAIR au transformat, pe șpagă, toate transporturile de nisip și piatră, adică mărfuri divizibile, în transporturi agabaritice, prin eliberarea de AST-uri "fără număr, fără număr, fără număr"! Ecaterincele, elienele și alte "fețe bisericești" din conducerea CNADNR/CNAIR au legalizat, pe șpagă, supraîncărcarea camioanelor care distrugeau drumurile României.
În loc de concluzie: Dacă CNAIR are doar autorizarea falselor transporturi agabaritice și nu și controlul lor, șpăgăreala poate să iasă la lumină prea ușor!

Genul programului: PAMFLET!
Coloana a cincea este o rublică de pamflet și trebuie tratată ca atare.
Le mulțumim tuturor prietenilor noștri care ne sprijină cu informații de calitate premium.
Îi rugăm pe toți cei care vor să ne trimită informații, documente, fotografii sau videoclipuri să ne contacteze prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.