C5. DRDP Cluj: CKKN și pretextul handicapatului vitezoman Recomandat

C5. DRDP Cluj: CKKN și pretextul handicapatului vitezoman

COLOANA A CINCEA. Eugen Cecan, poreclit de subalternii săi "CKKN", este personajul controversat care e dat jos și revine la șefia Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj, la fiecare câteva luni. Pentru a putea să își păstreze scaunul "călduț spre extrem de fierbinte", CKKN este în stare de gesturi mârșave ca cel făcut în februarie 2020.

Într-o notificare adresată Consiliului de Administrație al Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR), înregistrată la data de 03 februarie 2020, Cecanul își anunță forul superior că nu poate să îi fie schimbată fișa postului sau funcția pentru că are în întreținere o persoană cu handicap.

notificare eugen cecan ca a cnair

"Subsemnatul Cecan Eugen, angajat al CNAIR în funcția de director general regional în cadrul Direcției de Drumuri și Poduri Cluj, în baza Legii 448/2006, actualizată, a Codului Muncii, capitolele privind detașarea, delegarea sau concedierea, și a Convenției Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități din 26.09.2007, adoptată de România prin Legea 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, prin prezenta vă:
NOTIFIC
următoarele:
La data de 27 ianuarie 2020, fiul meu Cecan Vlad Cristian, născut la data de 27 ianuarie 1992, a fost încadrat în grad de handicap - grav cu asistent personal - prin certificatul nr. 545/27 ianuarie 2020.
Drept urmare, vă rog să luați act că am în întreținere o persoană cu handicap grav, imobilizată în scaun cu rotile, fiind întreținătorul acestuia în condițiile Legii 448/2006, a persoanelor cu handicap. Ca urmare a acestei stări de fapt, vă notific că orice modificare unilaterală a fișei postului și a funcției pe care o ocup va aduce atingere interesului superior al unei persoane cu handicap, pe care o am în întreținere și coordonare.", spune CKKN-ul în notificarea adresată CA al CNAIR.
În primul rând, îi dăm șmecherașului directoraș nota 8 pentru acest text de numai câteva rânduri.
Mai întâi, CKKN spune "am în întreținere o persoană cu handicap grav […] fiind întreținătorul acestuia". În acest caz, ultimul cuvânt trebuia să fie "acesteia", nu "acestuia", pentru a nu hăcui sălbatic limba română.
Încă un punct mai pierde pentru cacofonia "notific că". Prin aceasta, Cecanul își transformă porecla "CKKN" într-un renume!
În loc de concluzie: Cu alte cuvinte, CKKN le transmite celor din CA un mesaj stupid de genul: nu contează câte infracțiuni am săvârșit, nu contează cât de șnapan sunt, nu puteți să mă schimbați din funcție pentru că am un handicapat în "coordonare"!

Judecătorii "cu dizabilități" al lui CKKN
O sentință pronunțată, la 11 august 2021, de Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a Curții de Apel Cluj, îi face pe subalternii lui CKKN de la DRDP Cluj să creadă că "sunt/nu sunt directorul" mai are "în întreținere" și doi judecători "cu dizabilități":
"Tip soluție: Schimbat total
Soluția pe scurt: Admite, cu opinie majoritară, apelul declarat de reclamantul C.E. împotriva sentinței civile nr. 2127 din 28.07.2021 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 3135/117/2021 pe care o schimbă în tot, în sensul că admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâta CNAIR şi în consecinţă dispune suspendarea deciziei de nr. 1078/01.07.2021 de suspendare a raporturilor de muncă până la soluționarea definitivă a contestației împotriva acestei decizii, care face obiectul dosarului nr. 3094/117/2021 al Tribunalului Cluj. Obligă pe intimatul pârât CNAIR - SA să plătească apelantului suma de 6512 lei, cheltuieli de judecată la fond şi în apel. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 11.08.2021. Cu opinie separată în sensul respingerii apelului. M-Ş.C.M.
Document: Hotărâre 1049/2021 11.08.2021".
Pe scurt, doi din cei trei judecători, au decis, să anuleze sentința dată în acest caz de Tribunalul Cluj.
În loc de concluzie: Adică doi "inamovibili" s-au înțeles să încalce legea pe care ar trebui să o apere și să forțeze CNAIR să repună pe funcție un "dalmațian" trimis în judecată de DNA pentru delapidare, deși Codul Muncii spune clar că E DREPTUL EXCLUSIV ȘI NECENZURAT al angajatorului de a suspenda raporturile de muncă ale unui salariat trimis în judecată.

Delapidare marca CKKN
Rechizitoriul dosarului de delapidare care îl vizează pe Cecan Eugen are 99 de pagini și se referă la perioada ”anului 2014-decembrie 2015”.
"Inculpatul Cecan Eugen, având funcția de director general al DRDP Cluj, a folosit, în interes personal ori al membrilor familiei, resursele materiale și umane ale unității pe care o conducea, cele mai multe dintre acțiunile de folosire a acestor resurse vizând realizarea de lucrări de curățare a unor terenuri utilizate de Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Așchileu – Vultureni, înființată de fii săi, Cecan Paul Bogdan și Cecan Vlad Cristian”.
Procurorii spun că totul a pornit de la faptul că unul dintre fii directorului Cecan ar fi cerut de la APIA Cluj acordarea subvenției pentru terenul luat în concesiune de la Primăria Vultureni, județul Cluj. ”Pe acest fond, la nivelul anului 2014, s-a constatat necesitatea identificării unor resurse materiale și umane care să fie folosite pentru curățarea pășunilor, motiv pentru care directorul regional al DRDP Cluj, inculpatul Cecan Eugen, a relocat, pentru diferite perioare de timp, utilaje de la DRDP Cluj precum și angajați ai acesteia în vederea efectuării unor lucrări de întreținere/curățare a pășunilor folosite de ACOC Vultureni, înființată de cei doi fii ai săi”, se arată în rechizitoriu.
Procurorii clujeni mai susțin că, în cursul anchetei efectuate în dosarul de delapidare, a fost ”evidențiat faptul că numiții Pop Anghel Octavian, Bucur Ioan, Chiș Vasile sau Avram Ioan, angajați pe postul de șoferi la DRDP Cluj (Pop, Bucur și Chiș) sau tehnician (Avram) erau folosiți constant de către inculpatul Cecan Eugen în vederea efectuării de activități în interes personal ori în interesul fermei controlate de fiul său, Cecan Paul Bogdan, activitățile prestate la/de la fermă, pentru a transporta bunuri sau persoane, participarea la curățarea pășunilor ori deplasarea în localități limitrofe municipiului Cluj-Napoca pentru a aduce hrană pentru animalele de la fermă ori adunarea recoltei de porumb”.
De altfel, martorul Pop Anghel Octavian a declarat la anchetă că ”am început să lucrăm la ferma din Vultureni înainte de vara anului 2014, când au fost acolo muncitori de la districtele Zimbor sau alte districte”.
Pentru a vedea întreaga activitate infracțională a inculpatului Cecan Eugen, directorul DRDP Cluj – CNAIR, procurorii DNA i-au interceptat pe toți cei implicați.
O astfel de interceptare surprinde discuția dintre Avram Ioan, angajat la DRDP Cluj, pus la muncă la fermă, și mama acestuia, Kiss Teresia. Angajatul DRDP Cluj îi spune mamei acestuia că nu are ce să facă și trebuie să se lase exploatat, deoarece inculpatul Eugen Cecan, i-a angajat copilul, Eduard Avram, la Compartimentul IT din cadrul DRDP Cluj.
Kiss Teresia: Ești undeva unde nu îi semnal.
Avram Ioan: Da, da, îmi cade semnalu', da.
Kiss Teresia: Da, da, no, aseară târziu ai ajuns?
Avram Ioan: Pe la opt jumate.
Kiss Teresia: No, poftim, vai de capul meu.
Avram Ioan: Pe la opt jumate.
Kiss Teresia: De la fermă, nu?
Avram Ioan: Cum?
Kiss Teresia: De la fermă?
Avram Ioan: Da, da, am dus oamenii, acuma mă duc după ei și mă duc în Maramureș cu ei, îi duc acasă la Târgu Lăpuș.
Kiss Teresia: Extraordinar și asta cât ține? Încă trei săptămâni?
Avram Ioan: Încă vreo trei săptămâni. Ce știu eu, cât ține.
Kiss Teresia: Nu primești ceva primă pentru asta?
Avram Ioan: Ba da, da nici măcar nu mă plătește orele astea în plus.
Kiss Teresia: Destul de rău.
Avram Ioan: No, vezi mamă.
Kiss Teresia: Destul de rău.
Avram Ioan: Ce să fac mamă, asta e, nu am ce face.
Kiss Teresia: Da, sigur că nu, că așa este patronii că știi că folosesc oamenii pentru favoarea lor, nu se uită că ăla e bolnav, că are familie sau nu știu ce.
Avram Ioan: Servici contra servici, dacă mi-o angajat copil, nu?
Kiss Teresia: Asta-i că servici contra servici și no.
Avram Ioan: De aia nici nu comentez nimic mamă că altfel …
Kiss Teresia: Nici nu poți.
Avram Ioan: Nici nu aș fi reușit nicăieri.
Kiss Teresia: Nicăieri, așa cum zici.
În legătură cu acest aspect, susține procurorul de caz, ”așa cum rezultă din declarația suspectului Avram Ioan din data de 28 noiembrie 2018, când a fost audiat în calitate de martor și a făcut mai multe afirmații mincinoase, fiul său, Avram Eduard, este angajat în cadrul Biroului IT al DRDP Cluj, din anul 2013, în perioada în care inculpatul Cecan Eugen era director general al acestei structuri”.
În loc de concluzie: Ce înțelegem noi din rechizitoriul DNA:
1. Când e vorba de creșterea ovinelor și "caprinelor" la Așchileu–Vultureni, fiul lui CKKN, Cecan Vlad Cristian, nu mai este un "handicapat în întreținere", ci un vajnic întreprinzător în asociație.
2. Utilajele și angajații DRDP Cluj sunt "arme" foarte eficiente în întreținerea și curățarea pășunilor familiei CKKN.
3. Șoferii din CNAIR pot fi folosiți cu succes pentru "a aduce hrană pentru animalele de la fermă ori adunarea recoltei de porumb”.
4. Echipamentele SRI merg bine și atunci când se pierde semnalul celor interceptați la solicitarea DNA.

Ferma animalelor: alte interceptări
În rechizitoriu, procurorii relatează declarația angajatului Viorel Trif, care a refuzat să asculte de ordinele venite din partea directorului Eugen Cecan.
”De asemenea, am mai fost chemat o dată de către directorul Cecan, la Regională iar acesta a ieșit cu mine din birou pe hol (nu știu însă de ce a făcut acest lucru) și mi-a cerut să mă duc să transport un butoi la ferma din Vultureni, însă eu i-am spus că nu sunt de acord să mă duc, fapt pentru care directorul Cecan s-a supărat foarte tare și nu mi-a spus ce trebuia să duc și nici unde trebuia să iau acel bun pentru a-l duce la fermă”, a spus angajatul CNAIR Cluj – Viorel Trif, care la momentul respectiv era șeful Districtului de Drumuri Naționale Gheorgheni – județul Cluj.
Nu la fel de curajoși au fost alți angajați de la DRDP Cluj, care au muncit zi lumină la ferma de la Vultureni, unde directorul Cecan ținea porci.
Rechizitoriul este plin cu exemple de angajați care au fost zilnic la muncă sau prestau alte activități în folosul familiei Cecan. Tot din acest document oficial rezultă că foile de parcurs ale autoturismelor DRDP Cluj erau falsificate grosolan, beneficiar indirect fiind Cecan Eugen.
În data de 01.10.2014, martorul Bucur Ioan a realizat cu autovehiculul marca VW Transporter, având numărul de înmatriculare B44PHS, două deplasări pe ruta Jucu-Vultureni și retur, sens în care, la ora 7.30, a transportat un număr de opt muncitori cazați la Hanul Km 17, la ferma din Vultureni, ulterior a revenit în municipiul Cluj-Napoca, iar seara, în jurul orei 18, s-a deplasat din municipiul Cluj-Napoca, în Vultureni, de unde a preluat muncitorii și i-a transportat înapoi, la Hanul KM 17. Pentru data de 01.10.2014, foaia de parcurs a autovehiculului B44 PHS este completată de către martorul Vălean Dan, deși acesta a fost utilizat de către Bucur Ioan. Foaia de parcurs are seria 696960 și sunt menționate mai multe deplasări pe rutele DRDP Cluj-Satu Mare-Halmeu-Cluj. Mențiunea deplasării în localitatea Halmeu, județul Satu Mare este falsă.
În data de 2.10.2014, la ora 7.44, martorul Bucur Ioan i-a preluat pe cei opt muncitori din parcarea Hanului Km 17 și s-a deplasat până în localitatea Vultureni de unde, în jurul orei 9.00, a plecat în direcția localității Răscruci și, ulterior, în localitatea Dej, după ce i-a lăsat pe muncitorii din cadrul Districtului de Drumuri Naționale Rodna, aduși la lucru la ferma Familiei Cecan, în gară, el revenind în municipiul Cluj-Napoca.
Potrivit procurorilor clujeni, pentru data de 2.10.2014, foaia de parcurs a autovehicului B44 PHS este completată de martorul Vălean Dan, deși acesta a fost utilizat de către martorul Bucur Ioan. Foaia de parcurs are seria 696972 și sunt menționate mai multe deplasări pe rutele: DRDP Cluj-Baia Mare-Borșa (Maramureș) – Cluj. Mențiunea deplasării în județul Maramureș este falsă.
În ziua de 29.10.2014, suspectul Pop Anghel Octavian (angajat la DRDP Cluj) a lucrat, toată ziua, în cadrul fermei din Vultureni, la cules porumbul, așa cum rezultă din conținutul unei convorbiri telefonice pe care a purtat-o cu Bucur Ioan, la ora 19.38.19: ”păi, io și azi am fost sus, nu am gătat și o zis că și mâine acolo, păi, am auzit când a vorbit cu șefu Paul (fiul directorului Cecan)”.
În aceeași zi, mai spun procurorii, patru angajați de la DRDP Cluj, toți șoferi, au lucrat la ferma directorului Cecan.
Ioan Avram s-a deplasat pentru a duce hrană la animale din cadrul fermei, așa cum rezultă dintr-o convorbire purtată cu un membru al familiei, la ora 14.03.49 – ”Păi mașina încă nu îi gata, trebuie să mă duc la Someșeni să încarc lăturile și pe urmă mă întorc”.
Ioan Bucur a lucrat toată ziua în cadrul fermei, el fiind localizat la ora 14.29, în localitatea Vultureni, (în același loc fiind și la ora 16.59), așa cum rezultă în urma unei convorbiri telefonice purtate cu inculpatul Cecan Eugen, la ora 14.29.43, în cadrul căreia acesta din urmă îi spune lui Bucur: ”Zi la ăla să le adune toate grămezile că vreau după aia să bag niște mălai cu el”.
Vasile Chiș a lucrat toată ziua în cadrul fermei, așa cum rezultă din coroborarea discuțiilor purtate de el cu Pop Anghel Octavian, în seara de 29.10.2014, la ora 21.29.42, în cadrul căreia Chiș îi spune lui Pop că: ”Dimineață nu ne întâlnim … Trebuie să mă duc după zăr… și o zis să-mi pun și hainele că avem de lucru” și din discuția purtată de Bucur Ioan, în ziua de 30.10.2014, la ora 17.46.37, cu Vălean Dan, în cadrul căreia Bucur îi comunică lui Vălean că: ”ia acum vin de la Kilometru… acum îs cu ăsta, mergem să luam cu Chișu o cositoare…”.
De altfel, angajații erau nemulțumiți că directorul Cecan îi ținea la lucru, la fermă câte 15 ore pe zi.
Pop Anghel: Da nu o zis nimic că ați venit mai repede voi?
Chiș Vasile: Nu o zis nimic, că i-am spus la șefu', șefule… ce mai repede, mă, Anghele? Păi, ora de lucru îi de 8 ore, nu îi de 15 ore”.
Din rechizitoriu rezultă că angajații erau trimiși după zer de dat la porci foarte des, ceea ce îi enerva la culme pe angajații DRDP Cluj, deoarece se murdăreau.
Cel mai vocal era Ioan Bucur care îl înjura pe inculpatul Eugen Cecan, directorul DRDP Cluj, cum îi venea la gură.
În data de 5.11.2014, martorul Ioan Bucur s-a deplasat în localitatea Iclod, unde a încărcat hrană pentru animale și, ulterior, s-a deplasat la ferma familiei Cecan. Astfel, la ora 10.20.08, Cecan Paul Bogdan îi cere inculpatului Cecan Eugen să vadă ”dacă poate merge după zăr”, acesta din urmă spunându-i că ”îl chem pe Bucur să meargă”.
De fiecare dată, șoferul Bucur protesta energic, drept dovadă fiind o convorbire purtată cu alt angajat, Vasile Chiș, căruia îi spune că ”mă duc să acăț remorca să mă duc după zăr”, în ciuda faptului că era nemulțumit de dispoziția venită de la Cecan Eugen. ”No, băga-mi-aș p… în inima lor. … Mă ia șefu' că mai este vreun șofer pe aici, păi șeful nu este nimeni, no păi du-te și acață remorca și să… no, du-te să vă f… în gură, mă duc în p… să mă umplu de zăr, de astea”.
În loc de concluzie: Ce am înțeles noi din aceste interceptări:
1. Dacă nu vrei să transporți un butoi, CKKN nu îți mai spune unde ar fi trebuit să îl duci.
2. La DRDP Cluj, angajații adoră sportul național numit "falsificarea foilor de parcus".
3. "Șefu' Paul", fiul lui CKKN, poate fi auzit vorbind la telefon, dacă nu ai "gătat" de cules porumbul.
4. Porcii familiei CKKN savurează cu plăcere lături.
5. Eugen Cecan vrea să "bage niște mălai" cu unul dintre angajații DRDP Cluj.
6. "Ora de lucru îi de 8 ore, nu îi de 15 ore”.
7. Zerul face parte frecvent din meniul porcilor familiei CKKN.
8. Trebuie să înjuri ca la ușa cortului atunci când ești șofer la DRDP și Cecanul te pune să "acăți" remorca și să te murdărești cu zer.

Autoturismele familiei CKKN
Pasiunea membrilor familiei Cecan pentru bolizi de lux este una incontestabilă. Cecan Vlad Cristian, deși "în întreținerea" tatălui său, deși în scaun cu rotile, se "dă" cu un autoturism scump marca BMW.

vlad cecan foto bolizi

Vlăduț nu numai că este extaziat de mașini scumpe. El este dat pe spate și de călcatul excesiv al pedalei de accelerație.
Poliția rutieră l-a prins pe radar pe cel "coordonat" de tăticul CKKN și i-a întocmit un proces-verbal de contravenție. După modelul "bătrânului", Vlăduț a contestat în instanță, pe 20 mai 2021, documentul oamenilor legii.
Sentința a venit azi, 28 octombrie 2021.

sentinta vlad cecan

"Respinge, ca fiind neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul C.V.-C.,în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj. În consecinţă: Menţine, în totalitate, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi dispune executarea sancţiunilor aplicate în temeiul art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, atât sancţiunea contravenţională principală a amenzii în cuantum de 1.305 lei, cât şi sancţiunea contravenţională complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce un autovehicul pentru o perioadă de 90 de zile. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată azi, 28.10.2021, conform art. 402 teza finală din C.pr.civ., în modalitatea punerii soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.", se spune în soluția pe scurt a Judecătoriei Cluj-Napoca.

În loc de concluzie: Credem că la apel, tăticul CKKN ar trebui să depună o notificare de genul "vitezoman în întreținere" și, la ce prieten bun e cu judecătorii, sigur îl scapă pe Vlăduț de amendă și de cele 90 de zile fără permis de conducere.

CKKN- "Ză taxi draivăr"
Prietenii noștri de la DRDP Cluj au reușit să imortalizeze pe telefoanele mobile două pasiuni motorizate despre care ei susțin că ar fi ale Cecanului.
Deși este un simplu slujbaș al unei instituții cu capital integral de stat, CKKN se plimbă plin Cluj cu două limuzine de lux, sigur, vopsite "de neam prost" în galben.

auto eugen cecan
auto eugen cecan 2
auto eugen cecan 3
auto eugen cecan 4

Ce autoturim vă place cel mai mult?! Mercedes-Benz-ul cu numărul de înmatriculare B33CKN sau Porsche-ul cu CJ77CKN?

În loc de concluzie: Probabil că CKKN are un plan B. Dacă intră la "mititica" pentru delapidare, la ieșire se poate face taximetrist. Mașinile sunt deja galbene!

Genul programului: PAMFLET!
Coloana a cincea este o rublică de pamflet și trebuie tratată ca atare.
Le mulțumim tuturor prietenilor noștri care ne sprijină cu informații. Îi rugăm pe toți cei care vor să ne trimită informații, documente, fotografii sau videoclipuri să ne contacteze prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.