BREXIT. 1.100 DE CAMIOANE VOR FI VERIFICATE, ZILNIC, DE LA 1 IANUARIE 2021

BREXIT. 1.100 DE CAMIOANE VOR FI VERIFICATE, ZILNIC, DE LA 1 IANUARIE 2021

Libera circulație între Marea Britanie și Uniunea Europeană se va aplica până la finalul acestui an. Ulterior acestei date se vor introduce controale la frontiere.

Brexitul s-a produs vineri, 31 ianuarie 2020, la 1.317 de zile după decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană.

Încă 11 luni de libertate

Schimburile cotidiene între Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor continua la fel ca înainte, până la finalul lui 2020. În timpul acestei perioade de tranziţie de 11 luni, Londra şi Bruxellesul îşi vor negocia viitoarea relaţie.
La Bruxelles, retragerea Union Jack (drapelul Regatului Unit, n.red.) în faţa Parlamentului European a simbolizat o schimbare reală: Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană şi devine o ''ţară terţă''.

Conform Biroului britanic de statistică, 2,9 milioane de cetăţeni din UE 27 trăiesc în prezent în Regatul Unit, ceea ce înseamnă 4,6% din populaţie. Câteva sute de mii de români trăiesc în Marea Britanie, o parte covârșitoare cerând deja rezidență.
În virtutea acordului de retragere, expatriaţii aflaţi de o parte şi de cealaltă a Canalului Mânecii înaintea încheierii perioadei de tranziţie îşi vor păstra drepturile de a locui şi de a munci în ţara-gazdă.

Efectele pentru transportatori

Industria auto este foarte integrată între Europa și Marea Britanie. De aceea, toată lumea își dorește ca, în viitor, să nu existe bariere tarifare sau netarifare între cei doi actori economici. Dar, nu se știe dacă acest lucru se va întâmpla.

În același timp, reprezentanții constructorilor europeni se tem că britanicii vor impune noi standarde pentru vehiculele care vin din Europa astfel încât să descurajeze importul de mașini.

Totodată, în Marea Britanie sunt fabricate aproximativ 580.000 de mașini anual. Uniunea Europeană reprezintă 55% din exporturile Marii Britanii, iar 90% din cele 2,4 milioane de mașini înmatriculate în Marea Britanie sunt importate.

Fără a socoti și industria de componente auto, organizațiile de profil au calculat că, zilnic, frontiera dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană este traversată de 1.100 de camioane. De aceea, fluiditatea schimburilor comerciale este esențială.

De asemenea, investițiile în Marea Britanie a marilor grupuri din industria auto au scăzut destul de puternic, de la 2,5 miliarde lire sterline, în anul 2015, la 589 milioane lire sterline, în anul 2018. Unele companii au anunțat și o restructurare a activității, în sensul că Honda va închide o fabrică din Marea Britanie în anul 2021, Nissan a decis că nu va mai produce un model în fabrica din Sunderland, iar grupul Peugeot Citroen a hotărât că, în cazul unui Brexit dur, fabrica din Marea Britanie se află sub amenințare.

De aceea, se poate spune că premisele de la care se pleacă pentru începerea negocierilor comerciale nu sunt cele mai favorabile. Dacă mai adăugăm și faptul că este o negociere care include numeroase domenii și capitole, se poate înțelege cât de complicat este procesul.

Tranziția până la 1 ianuarie 2021

Mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România până în anul 2021, chiar dacă Regatul Unit este, începând din 1 februarie, în mod oficial, în afara Uniunii Europene.

Marea Britanie şi UE vor negocia detaliile tranziţiei comerciale, care se va aplica începând cu 1 ianuarie 2021.
O consecinţă importantă este aceea că mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România, fără declaraţii vamale sau controale suplimentare.

Odată cu finalizarea negocierilor tehnice, este de aşteptat ca, pentru mărfurile şi bunurile care vor circula între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, să fie nevoie de informaţii, documente, taxe şi impozite suplimentare. Acest lucru se va întâmpla însă cel mai devreme la 1 ianuarie 2021, după negocieri care se anunţă dificile. O eventuală decizie privind prelungirea perioadei de tranziţie va fi comunicată de Comitetul UE-UK cel mai târziu în 30 iunie 2020.

Cum vor fi afectate afacerile

Procesul de ieşire al Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta marginal economia locală, Regatul Unit fiind al 9-lea partener comercial al României şi pe ultimul loc în clasamentul celor mai mari 10 investitori străini direcţi în România în anul 2018, spun specialiștii.
În România există peste 1600 companii cu acţionariat din Regatul Unit, conform datelor publicate de companii la Ministerul Finanţelor Publice. Dintre acestea, aproximativ 1.300 au o pondere directă, majoritară, care depăşeşte 50% a investiţiilor britanice. Cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar, de investitori din Marea Britanie a fost de aproximativ 20 miliarde de lei în 2018.
Legăturile comerciale relativ reduse cu Marea Britanie poziţionează România printre cele mai protejate economii europene de efectele directe ale BREXIT-ului, impactul direct pe plan local fiind marginal.

Unul dintre principalele riscuri economice legate de acest eveniment este însă contagiunea ce ar putea fi generată de un proces necontrolat de ieşire Marii Britanii din Uniunea Europeană. În ciuda unei probabilităţi minime pe care o acordăm acestui scenariu, o astfel de evoluţie nefiind dorită de niciuna dintre părţi, impactul la nivelul pieţelor financiare ar putea fi unul major.

Investiţiile străine directe în România au crescut cu 66% în ultimii 10 ani, depăşind 81 miliarde de euro în 2018, valoarea investiţiilor britanice crescând cu 135% în aceeaşi perioadă de timp, peste pragul de 1,7 miliarde de euro. Marea Britanie ocupă ultimul loc în clasamentul celor mai mari 10 investitori străini direcţi în România, în 2018. De altfel, în ultimii 10 ani, Marea Britanie a oscilat între locurile 16 (2009) şi 10 (în 2014 şi 2018) în topul celor mai mari investitori străini din România.
Noţiunea de "Brexit" a apărut în urma referendumului din iunie 2016, la care 51,9% dintre alegătorii participanţi au votat retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.