BREAKING NEWS în Transporturi. Pachetul Mobilitate a fost adoptat. Care sunt noile obligații pentru ȘOFERI Recomandat

BREAKING NEWS în Transporturi. Pachetul Mobilitate a fost adoptat. Care sunt noile obligații pentru ȘOFERI

Parlamentul European a adoptat miercuri seară, în ciuda opoziției europearlamentarilor din România și din alte state din Europa centraăl și de est, o nouă legislație (pachetul de mobilitate) aplicabilă transportatorilor de marfă din UE, potrivit unui comunicat al PE.


Legislația schimbă radical regulile referitoare la detașarea șoferilor, perioadele de conducere și de repaus. Noua legislație a fost promovată de vechile state membre UE, nemulțumite de concurența puternică făcută de firmele de transport din estul Europei, pe care le acuză de dumping.

Regulile adoptate vor intra în vigoare după ce sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în săptămânile ce urmează. Regulile referitoare la detașare se vor aplica la 18 luni de la intrarea în vigoare a legislației. Regulile referitoare la timpul de odihnă, inclusiv la întoarcerea șoferilor, se vor aplica la 20 de zile după publicarea legislației. Regulile referitoare la întoarcerea camioanelor și alte modificări referitoare la accesul la piață se vor aplica la 18 luni de la intrarea în vigoare a legislației privind accesul la piață.

Transportatorii români au cerut permanent respingerea proiectului susținut de țările din vest. Și reprezentanții Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), și europarlamentarii români au cerut guvernului să atace la Curtea de Justiție a UE (CJUE) acest pachet legislativ pentru a susține interesele sectorului intern de transporturi.

Pachetul Mobilitate 1 prevede obligația întoarcerii camioanelor acasă (țara de stabilire) la fiecare opt săptămâni, indiferent dacă sunt încărcate sau goale, ceea ce creează costuri suplimentare uriașe pentru transportatorii din România. Această obligație a fost justificată ca o necesitate de asigurare a condițiilor sociale și a protecției mediului. Însă, impactul acestei obligații asupra pieței și a mediului a fost complet ignorat în procesul de elaborare a Pachetului Mobilitate 1, în ciuda justificării sale ca mijloc de realizare a Pactului Ecologic, arată transportatorii.

 Această obligație nu ar crea nicio problemă pentru un camion înmatriculat în Germania sau Franța, dar conform analizei preliminare a UNTRR, întoarcerea obligatorie acasă a camionului ar duce la o medie de 6 zile pierdute la fiecare 8 săptămâni, ceea ce se traduce în pierderi de afaceri de 10-14%.

Revenirea în România la fiecare 8 săptămâni ar însemna 1.000 de camioane în plus zilnic pe drumurile europene și la frontiere, fără nicio justificare economică. Aceasta măsură va conduce la creșterea cu 1.160 de tone de emisii de CO2 / zi sau 418.000 tone / an. Mai mult, ar crește exponențial riscul pentru siguranță rutieră din cauza traficului suplimentar.

Transportatorii arată că prevederea propusă referitoare la obligația de întoarcere acasă a camionului fără o reală evaluare a impactului ar putea constitui o încălcare a articolului 91 (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene „TFUE” potrivit căruia atunci când se adoptă norme comune privind transporturile internaționale, trebuie avute în vedere cazurile în care aplicarea lor ar putea afecta grav nivelul de trai și de ocupare a forței de muncă în anumite regiuni, precum și exploatarea echipamentelor de transport.

Noua legislație votată de Parlamentul European prevede și obligația companiilor de a organiza întoarcerea acasã a șoferilor la fiecare patru sãptãmâni, o prevedere despre care transportatorii susțin că ar încălca libertãțile fundamentale ale UE, potrivit cãrora șoferul va fi liber sã aleagã destinația / locația pentru perioada sa de repaus. Odată cu intrarea în vigoare a legislației, peste 60.000 de șoferi ar trebui sã se întoarcã acasã la fiecare 3 sau 4 sãptãmâni, fapt ce va necesita creșterea capacitãții de transport și, conform estimãrilor UNTRR, ar însemna până la 400 de noi zboruri cu avionul sau 1200 de autocare sau o alternativă între aceste 2 moduri de transport în vederea asigurãrii transportului pentru 2000 – 3000 șoferi zilnic.

În plus, Pachetul Mobilitate 1 interzice efectuarea în vehicul a perioadelor de odihnã sãptãmânale normale, departe de bazã. Aceastã interdicție are loc într-un moment în care existã o deficiențã doveditã de locuri de parcare sigure, dotate corespunzãtor și securizate pe rețeaua principalã de drumuri europene. Prin urmare, obligația de a se odihni în afara cabinei ar trebui impusã numai în legãturã cu disponibilitatea locurilor de parcare sigure și securizate în UE. Interzicerea repausului în cabinã poate pune chiar șoferii în pericol. Acest lucru este valabil în special în circumstanțele actuale (etapa post-pandemie COVID-19 pe termen lung) în care dormitul în cabinã ar proteja sănatatea șoferilor, potrivit reprezentanților industriei din România.

 Mai mult, aplicarea regulilor privind detașarea în transportul rutier va crește costurile, pentru că operatorii ar trebui sã calculeze și sã plãteascã diferite salarii naționale pentru același șofer într-o lună, în funcție de traseul acestuia.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.