Aproape 20 de migranți, înghesuiți în camion, prinși în timp ce voiau să iasă din țară
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Poliţiştii de frontieră din Oradea au găsit 18 migranţi din Afganistan înghesuiţi într-un camion, pe sensul de ieșire din România.
Poliţiştii de frontieră au oprit, sâmbătă, pentru control, în localitatea Avram Iancu, o autoutilitară condusă de un cetățean român, în vârstă de 35 de ani. În compartimentul marfă, au fost găsiți 18 bărbați din Afganistan, cu vârste cuprinse între 17 și 28 de ani. Aceștia intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge în vestul Europei.
Migranții sunt cercetați pentru încălcarea regimului frontierei de stat, iar șoferul pentru trafic de migranți.
Tot sâmbătă, poliţiştii de frontieră din Vărșand, județul Arad, au descoperit, la 300 de metri de linia frontieră, doi cetățeni din India care mergeau pe jos spre Ungaria. Cei doi indieni de 43 de ani au intrat legal în ţară, în baza pașapoartelor simple eliberate de către autoritățile din India şi a unor permise de şedere în Bulgaria. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei. Indienii sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, potrivit Mediafax.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?