Altă fantezie în materie de metrou

Altă fantezie în materie de metrou

Consiliul Tehnico-Economic al Metrorex a aprobat studiul de prefezabilitate aferent Magistralei 4 de metrou Lac Străuleşti – Gara Progresul, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul. Noul tronson de metrou va avea o lungime de circa 11 km, 14 staţii şi un depou, iar costul investiţiei este estimat la 1,12 miliarde euro.


”Studiul a relevat faptul că dintr-o gamă de opţiuni în ceea ce priveşte mijloacele de transport în comun precum: metroul, autobuzul, tramvaiul, autobuzul rapid, metroul reprezintă cea mai benefică şi fezabilă intervenţie de transport public de-a lungul coridorului care leagă Gara de Nord şi Gara Progresul. Analiza multicriterială din cadrul studiului de fezabilitate a cuprins o gamă largă de componente de performanţă economică, financiară şi a transportului”, a anunţat compania de stat, într-un comunicat.

În continuarea studiului de prefezabilitate se efectuează studiul de fezabilitate, ce are ca termen de finalizare al doilea semestru din 2019.

”Construcţia liniei de metrou va îmbunătăţi transportul public urban din Bucureşti prin descongestionarea traficului de suprafaţă din zona centrală şi de sud a oraşului şi va realiza legatura directă între zona de nord-vest şi zona de sud a capitalei”, spun oficialii Metrorex.

Cele două studii sunt finanţate prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român.

Elaborarea Studiului de Pre-Fezabilitate şi Fezabilitate urmăreste oportunitatea realizarii Liniei de metrou - Lac Straulesti - Gara de Nord - Gara Progresul.

Studiul de prefezabilitate arată, între altele, că proiectul va reduce traficul de călători de pe Magistrala 2 de metrou prin creşterea capacităţii de transport public de-a lungul coridorului nord-sud.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.