ALERTĂ. Opt state din Estul Europei, între care și România, cer sprijin de la UE pentru companiile de transport și amânarea pachetului mobilitate Recomandat

ALERTĂ. Opt state din Estul Europei, între care și România, cer sprijin de la UE pentru companiile de transport și amânarea pachetului mobilitate

Opt state membre, între care România și Bulgaria, au solicitat sprijin Uniunii Europene pentru firmele de transport rutier afectate de criza provocată de coronavirus. În afară de asta, acestea au insistat să înceteze activitatea legată de reformarea condițiilor de muncă pentru șoferii de camioane care, în opinia lor, vor înrăutăți și mai mult situația companiilor vulnerabile, transmite Dnevnik, citată de Rador.

În scrisoarea, consultată de Reuters, miniștrii transporturilor din Bulgaria, Ungaria, Lituania, Polonia, Cipru, Letonia, Malta și România, au arătat că blocul comunitar trebuie să sprijine firmele de transport, după cum a făcut deja pentru sprijinirea companiilor aeriene aflate în dificultate.

“În schimb, noi suntem pe cale să adoptăm primul Pachet Mobilitate, ale cărui prevederi, împreună cu consecințele crizei de coronavirus, vor însemna efectiv finalul pentru multe companii europene de transport rutier”, se arată în scrisoarea trimisă șefilor celor trei principale instituții europene.

Încă înainte de pandemie, aceleași state, în principal din Europa de Est, au vrut să atace în instanță preconizatele reforme ale regulilor de transport care, în opinia lor, le vor pune propriile firme în situații defavorabile, obligându-le să trimită camioane goale acasă, ceea ce va însemna costuri suplimentare și va duce la mai multe emisii de CO2.


Majoritatea țărilor UE și Parlamentul European au ajuns însă la un acord cu privire la reforma din luna decembrie. Aceasta va obliga camioanele să se întoarcă în țările de origine la fiecare opt săptămâni, oferind șoferilor dreptul de a se întoarce acasă la fiecare patru săptămâni și le va cere să își petreacă orele de odihnă în afara vehiculului, iar angajatorii vor suporta costurile de cazare.

Blocul comunitar intenționa să adopte definitiv regulile, la o reuniune programată pentru data de 24 martie, însă pandemia de coronavirus a scos subiectul de pe ordinea de zi. Transportul rutier a fost afectat de pandemie, având în vedere că statele au impus verificări ieșite din comun la frontiere deschise în mod normal, ceea ce a dus la cozi de camioane și la așteptări de mai bine de 24 de ore pentru a trece frontierele interne ale blocului comunitar.

Comisia Europeană face apel la state să creeze ‘coridoare verzi’, pentru a nu sta în ambuteiaje livrările de produse proaspete si medicamentele.

Sursa: Dnevnik/ Rador

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.