Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete, în scădere cu 19,1%
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut cu 19,4%, ca serie brută, în primele cinci luni din acest an, faţă de perioada similară din 2019, şi cu 17,1% ca serie ajustată, respectiv în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Scăderea pe serie brută a fost determinată de declinul înregistrat la comerţul cu autovehicule (-26,7%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-15,9%) şi la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-2,1%). În schimb, în comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente şi întreţinerea şi repararea motocicletelor s-a înregistrat o creştere cu 60,2%.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2020, a înregistrat o cifră de afaceri cu 36,9% mai mică comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, influenţată de reducerea cifrei de afaceri la: activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-43,5%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-39,3%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-36%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-26,2%) şi la activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-20,8%).
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada analizată a înregistrat o cifră de afaceri cu 34,4% mai mică comparativ cu perioada 1 ianuarie - 31 mai 2019.
Potrivit INS, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna mai 2020, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o creştere cu 36,3%, datorită creşterilor înregistrate la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+56,2%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+43,2%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+36,6%) şi la comerţul cu autovehicule (+30,4%).
Ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai s-a înregistrat o creştere cu 26,5% faţă de aprilie 2020.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?