Accident la Beiuș: Un biciclist a fost lovit de un camion!
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Un bărbat în vârstă de 69 ani a ajuns la spital, sâmbătă, cu fractură de gambă, în urma unui accident rutier produs la Beiuş şi provocat de şoferul unui camion care nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la dreapta.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Dinu, accidentul rutier a fost semnalat pe numărul de urgenţă 112 la ora 11.35 şi s-a produs la intersecţia străzilor lt. Col Nicolae Cristescu şi 1 Decembrie 1918 din municipiu.
„Un bărbat de 43 ani din Beiuş, în timp ce conducea o autoutilitară, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la dreapta şi a accidentat un beiuşean de 69 ani, care circula pe bicicletă în aceeaşi direcţie. Cercetările sunt efectuate de poliţiştii rutieri din Beiuş”, a declarat Dinu.
În urma accidentului, biciclistul a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
Iniţial, bărbatul a ajuns la Spitalul Municipal din Beiuş, însă ulterior a fost transferat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean din Oradea.
Articole înrudite
- Ministerul Finanțelor vrea să suspende sancțiunile aplicate prin sistemul e-Transport
- UNTRR: România redeschide o rută de transport rutier între Europa și Orientul Mijlociu
- VIDEO A efectuat o depășire periculoasă și a ajuns într-un camion
- VIDEO Spania: 3 români arestați după ce au furat produse cu tot cu remorcile în care erau depozitate
- VIDEO Șofer de camion și-a ucis colegul cu care venise să tracteze un autobuz