A intervenit SMURD după ce o autospecială a poliției, în misiune, a lovit un autoturism
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut în noaptea de luni spre marţi, în municipiul Constanţa, în care au fost implicate o autospecială a Inspectoratului de Poliţie Judeţean aflată în misiune şi un autoturism.
Potrivit IPJ Constanţa, victimele, una dintre ele un poliţist, au suferit vătămări corporale uşoare.
"În jurul orei 00,00, am fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe bulevardul Soveja din municipiul Constanţa. Din primele informaţii, impactul s-a produs între o autospecială de poliţie, care se deplasa în misiune, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, şi un autoturism, care se deplasa dinspre bulevardul Aurel Vlaicu, către Alexandru Lăpuşneanu. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a poliţistului din dreapta, precum şi a unui pasager din autoturism", a informat IPJ.
La locul producerii accidentului rutier s-au deplasat două echipaje SMURD.
"La faţa locului au fost alocate două echipaje de prim ajutor, un SMURD B din cadrul Detaşamentului Palas şi un SMURD B de la Detaşamentului Fripis. Sosiţi la faţa locului colegii au găsit două victime care au fost evaluate medical şi, ulterior, au fost transportate la spital cu traumatisme craniene, conştiente, cooperante", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea".
Articole înrudite
- A urcat la volan fără permis și l-a lovit camionul
- VIDEO. Spania. Șofer profesionist român, prins cu 3 tractoare în remorcă
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt