A fost ales urmașul lui Negrițoiu la ASF
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Deputatul Leonardo Badea ar putea deveni succesorul lui Mişu Negriţoiu la conducerea ASF, cu susţinerea social-democraţilor. Anunţul că PSD îl va propune pe Leonardo Badea a fost făcut, luni, la Alexandria, de către preşedintele partidului, Liviu Dragnea.
În cazul în care Parlamentul îl va desemna în această funcţie, Leonardo Badea va trebui să renunţe la mandatul de deputat.
În vârstă de 42 de ani, Leonardo Badea este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. El se află la al doilea mandat de parlamentar, în legislatura precedentă fiind membru al Senatului. Anterior, a fost consilier judeţean la Dâmboviţa. El a absolvit Academia de Ştiinţe Economice în 1997 şi a obţinut în 2005 titlul de doctor în domeniul contabilităţii. Deţine certificate de absolvire de la Colegiul Naţional de Apărare (2007), Colegiul Naţional de Afaceri Interne (2007), Colegiul Naţional de Informaţii (2009), Institutul Diplomatic Român (2011). A fost, timp de 8 ani, până în 2010, preşedinte al TSD Dâmboviţa, după care a devenit secretar executiv al PSD Dâmboviţa.
În perioada 1998 - 2002 a fost membru al Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Valahia, între 2000 şi 2004 a fost consilier judeţean la Dâmboviţa, în perioada 2002 - 2007 a fost secretar ştiinţific al Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Valahia, apoi, timp de 4 ani, a fost decan al aceleiaşi facultăţi şi apoi prorector.
Badea a primit din partea Arhiepiscopiei Târgovişte "Crucea Valahă".
Plenul reunit al Parlamentului l-a revocat pe Mişu Negriţoiu, joi, din funcţia de preşedinte al ASF cu voturi 238 ”pentru” şi niciunul ”împotrivă”.
Senatorii şi deputaţii prezenţi la şedinţă au votat secret, cu buletine de vot.
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu înţelege motivele pentru care se doreşte revocarea sa din funcţie, iar o decizie în acest sens ” este ilegală şi contestabilă”, el preferând să iasă ”scos de politicieni, decât de DNA”.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, în 27 aprilie, că s-a înţeles cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, asupra faptului că Mişu Negriţoiu trebuie demis cât mai repede de la conducerea ASF, deoarece aceasta este o instituţie importantă care nu trebuie să funcţioneze ca şi cum ar fi „moşia” unuia sau unora.
Biroul Permanent al Senatului a transmis în 18 aprilie Birourilor Permanente Reunite raportul comisiilor economice şi de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului privind revocarea din funcţie a şefului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, din cauza modului în care ASF a gestionat criza de pe piaţa RCA din 2016.
Potrivit raportului din octombrie 2016, Mişu Negriţoiu nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în legea de funcţionare a ASF, motiv pentru care comisiile parlamentare au hotărât, cu majoritate de voturi (o abţinere şi un vot neexprimat al unui parlamentar aflat în conflict de interese) să înainteze plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului propunerea de revocare a lui Negriţoiu din funcţia de preşedinte al ASF, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Tot în 18 aprilie, şi liderul PNL Raluca Turcan declara că Mişu Negriţoiu trebuie demis de la ASF pentru că decizia la nivelul instituţiei pe care acesta o conduce a fost "contaminată politic" de PSD şi că amendarea companiei NN a fost executată la ordinul politic dat în văzul tuturor de la televizor de Liviu Dragnea.
Mişu Negriţoiu a ajuns preşedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, care a votat masiv în Parlament numirea sa. Negriţoiu a venit la conducerea ASF în locul lui Dan Radu Ruşanu, care şi-a dat demisia de la şefia autorităţii din arestul poliţiei, în martie 2014, în condiţiile în care era arestat pentru 30 de zile în dosarul Carpatica - ASF amintește news.ro.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?