Răniți într-un accident în care a fost implicat o autoutilitară Recomandat

Răniți într-un accident în care a fost implicat o autoutilitară

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs joi dimineaţa pe DN 19, între localităţile Carei şi Moftin, fiind implicate trei autovehicule, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare.

"La faţa locului s-au deplasat 9 cadre militare cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă de prim ajutor SMURD B2 din cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei. La sosirea la locul evenimentului, forţele de intervenţie au constatat că 3 autoturisme au fost implicate în eveniment. În cele 3 autoturisme au fost 5 persoane, dintre care 2 victime care vor fi transportate la Camera de Garda Carei, pentru investigaţii suplimentare", precizează sursa citată.

La locul intervenţiei a fost trimis şi un echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Satu Mare.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.


TRANSPORTATORI ÎN CONSTRUCȚII E06


HOLLEMAN AGABARITIC

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.