5 migranți au fost descoperiți în camion. Cale întoarsă!
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Cinci srilankezi cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, ascunși în cabina șoferului și în lada laterală de depozitare a semiremorcii camionului, au fost depistați în noaptea de 29 spre 30 octombrie, la frontiera Nădlac. Automarfarul, înmatriculat în România, transporta pal pentru Italia. Atât migranții, cât și conducătorul automarfarului sunt cercetați.
„În data de 30 octombrie, în jurul orei 00:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea verificărilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, pal pe ruta România – Italia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în cabina șoferului, respectiv în lada laterală de depozitare a semiremorcii, cinci cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția de Frontieră.
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua