19.000 ţigarete, descoperite într-un camion ce transporta ambalaje de sticlă Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni - Direcția Regională Vamală Iași, în urma analizei de risc efectuate împreună cu polițiștii de frontieră ca urmare a unui control fizic amănunțit, au descoperit într-un camion care transporta ambalaje de sticlă din Republica Moldova către o firmă din România, 19.000 țigarete diverse mărci ascunse în mai multe locuri ale camionului.
„Întrucât există suspiciuni că sunt întrunite elementele constitutive ale unor infracțiuni, cazul a fost predat către instituția competentă în vederea efectuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Biroul Comunicare, Relaţii Publice şi Mass Media din cadrul Autorităţii Vamale Române.