11 migranți găsiți printre role de hârtie la graniță într-un camion Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au prins 11 persoane, din Bangladesh, Pakistan, Nepal şi India, când încercau să iasă ilegal din ţară, ascunse într-un TIR care transporta role de hârtie din Turcia în Germania.
„S-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 49 de ani, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, role de hârtie, pe ruta Turcia - Germania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 11 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Pakistan, Nepal şi India, intraţi legal în România în baza documentelor personale", a informat, luni, Poliţia de Frontieră Arad.
Şoferul turc este cercetat pentru trafic de migranţi, iar cei 11 străini ascunşi în TIR, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Articole înrudite
- Ce apreciază un șofer de camion când se angajează. Nu doar salariu e important
- 80.000 euro amendă pentru o companie la care șoferii schimbau cartela tahograf între ei
- Semiremorca unui camion a luat foc. 3 autospeciale, la luptă
- Șofer de camion, forțat de poliție să tragă pe dreapta. NU respecta timpii de condus
- Șofer rănit după ce a intrat cu duba în camion