1.000 de oameni au murit în accidente rutiere în acest an Recomandat

1.000 de oameni au murit în accidente rutiere în acest an

Peste 1.000 de persoane au murit şi alte aproximativ 2.260 au fost rănite grav, în ultimele 8 luni, în accidente rutiere produse la nivelul întregii ţări, a informat, joi, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit unui comunicat al IGPR în perioada 1 ianuarie - 30 august, la nivel naţional, au fost înregistrate 2.878 de accidente, soldate cu decesul a 1.029 de persoane şi rănirea gravă a altor 2.258.

Comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2021, sursa citată arată că au fost înregistrate cu 253 mai puţine accidente (-8%), cu 88 mai puţine persoane decedate (-7,9%) şi cu 185 mai puţine persoane rănite grav (-7,6%) .

Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost indisciplina pietonilor (18%) - 517 accidente, 215 persoane decedate, 307 rănite grav; nerespectarea regimului legal de viteză (18%), fiind înregistrate 517 accidente, soldate cu 201 decese şi rănirea gravă a altor 431 de persoane, menţionează Inspectoratul.

De asemenea, poliţiştii spun că printre principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave sunt şi abaterile bicicliştilor (11,2%), rezultând 323 de accidente, soldate cu decesul a 86 de persoane şi rănirea gravă a altor 237, neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor (8,2%), fiind înregistrate 237 de accidente, soldate cu decesul a 52 de persoane şi rănirea gravă a altor 209 şi neacordarea priorităţii de trecere pietonilor (8,2%), fiind înregistrate 237 de accidente, soldate cu decesul a 43 de persoane şi rănirea gravă a altor 198. Accidentele produse pe fondul primelor cinci cauze reprezintă 63,6% din totalul accidentelor rutiere grave.

Totodată, cele cinci cauze menţionate au generat 58,1% din totalul deceselor, 20,9% reprezentând indisciplina pietonilor, 19,5% nerespectarea regimului legal de viteză, 8,4% indisciplina bicicliştilor, 5,1% neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 4,2% neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, indică oamenii legii, care adaugă că, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, au fost desfăşurate 30.717 acţiuni, dintre care 1.855 privind indisciplina pietonilor, 6.743 pentru respectarea regimului legal de viteză, 1.374 privind indisciplina bicicliştilor, 1.070 pentru acordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 1.714 pentru acordarea priorităţii de trecere pietonilor.

"Astfel, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, au fost aplicate 1.366.523 de sancţiuni, dintre care 41.785 pentru indisciplina pietonilor, 420.171 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 12.799 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 32.994 pentru indisciplina bicicliştilor, 10.103 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 2.222 pentru indisciplina conducătorilor de trotinete", se precizează în comunicat.

De asemenea, au fost reţinute 118.696 de permise de conducere, dintre care 54.137 pentru nerespectarea regimului legal de viteză (50.690 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h şi 3.447 pentru depăşirea cu mai mult de 70 km/h), 16.041 pentru consumul de alcool (contravenţie), 12.799 pentru neacordare de prioritate de trecere pietonilor şi 10.103 pentru neacordare de prioritate de trecere vehiculelor.

La nivel naţional, poliţiştii au retras 46.508 certificate de înmatriculare/înregistrare, dintre care 21.675 (47%) pentru deficienţe tehnice, iar restul de 24.833 pentru alte situaţii, fiind retrase, totodată, şi 7.245 de plăcuţe de înmatriculare şi imobilizate 3.331 de vehicule.

Au fost constatate 14.586 de infracţiuni la regimul rutier, dintre care 5.183 reprezentând alcoolemie peste limita admisă, 3.179 sunt infracţiuni de conducere fără permis, 2.044 de fapte de conducere cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului, retras, anulat ori suspendat, 1.706 infracţiuni de conducere sub influenţa unor substanţe psihoactive şi 2.474 de alte abateri.


schmitz ecoflex video


schmitz gotha video

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.